FOTO Funeralii de stat pentru preşedintele Parlamentului European, David Sassoli

Numeroşi lideri europeni şi italieni au participat vineri, la Roma, la funeraliile de stat organizate pentru preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, decedat la începutul săptămânii, relatează AFP şi DPA, citați de Agerpres.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, premierul Mario Draghi, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-au aflat printre cei care i-au adus omagii fostului jurnalist şi deputat european.

O gardă de onoare a însoţit sosirea sicriului, acoperit de drapelul Uniunii Europene, în bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri.

Printre alte personalităţi prezente la funeralii au figurat premierul francez Jean Castex, a cărui ţară asigură preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, omologul său spaniol Pedro Sanchez, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor italieni şi numeroşi miniştri.

Ceremonia a fost transmisă în direct de postul public de televiziune RAI, sub titlul ‘Ciao David’. După ce a lucrat în presa scrisă, David Sassoli a prezentat timp de mai mulţi ani principalul jurnal de ştiri pe canalul RAI 1.

David Sassoli a decedat marţi la vârsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ‘„complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar’”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: