Igor Dodon

(FOTO) Igor Dodon a plecat la Bălți ca să le mulțumească personal celor care l-au susținut

Președintele de onoare al Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a plecat la Bălți. Într-un text publicat pe rețelele de socializare, ex-președintele țării a menționat că vrea să le mulțumească personal celor care l-au susținut.

„Sunt bucuros să fiu din nou printre oamenii din țară, din satele și din raioanele Moldovei. Vreau să le mulțumesc personal pentru toată susținerea și încrederea pe care mi-au oferit-o în această perioadă dificilă pentru mine și familia mea. Am spus că imediat ce voi ieși din arest, voi începe să mă întâlnesc cu oamenii din toate regiunile Republicii Moldova, pentru că în jumătate de an cât am fost izolat s-au întâmplat multe lucruri grave și în politică, și în economie, și în viața socială și eu știu că foarte multă lume este profund îngrijorată de ceea ce se întîmplă în țară”, a menționat Igor Dodon.

Socialistul a menționat că pe 24 noiembrie se află în m. Bălți, iar în curând va vizita și alte raioane.

De menționat că textele publicate de Dodon pe Facebook și Telegram au fost însoțite de hashtagurile #Cu_dragoste_de_oameni și #С_любовью_к_людям.

Amintim că Igor Dodon a fost eliberat pe 18 noiembrie din arest la domiciliu, prin decizia Curții Supreme de Justiție. Fostul președinte al țării este învinuit de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale.

Următoarea ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, se va desfășura luni, 28 noiembrie. Dodon este bănuit și de îmbogățire ilicită și trădare de patrie.

Igor Dodon
Igor Dodon

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: