presedinte.md

FOTO Maia Sandu, după vizita de la Cahul: Oamenii din această zonă sunt susținători fideli ai aderării țării la UE

Președinta țării, Maia Sandu, a întreprins o vizită de lucru în localitățile Vadul lui Isac și Manta, așezate în lunca Prutului, Cahul. Într-o postare pe o rețea de socializare, șefa statului a mărturisit că oamenii din această zonă sunt primitori, iar tradițiile sunt parte a vieții de zi cu zi.

Șefa statului a menționat că în Vadul lui Isac sunt spații de agrement pentru copii și maturi și este amenajat Parcul Dacic, care pune în valoare monumentul arheologic Valul lui Traian.

„Localitatea are un centru de instruire în arta țesutului și a  cioplirii în lemn, dar și o fanfară pentru copii, ansambluri muzicale și de dansuri, și un teatru popular. Iar ca să protejeze mediul, locuitorii au plantat circa 9 mii de arbori și arbuști”, a declarat președinta.

Totodată, Maia Sandu a subliniat că oamenii din localitățile vizitate sunt susținători fideli ai aderării R. Moldova la UE.

La Manta, tinerii și sătenii din diasporă au contribuit la amenajarea a două parcuri, a stațiilor de așteptare a transportului public. Localitatea a reușit să rezolve probleme esențiale: a fost construit apeduct și sistem de iluminare stradală, au fost reparate capital grădinițele, care în curând vor avea și panouri solare. Oamenii din această zonă sunt susținători fideli ai aderării țării la UE, iar astfel de realizări apropie țara, tot mai mult, de standardele europene de viață”, a mai scris șefa statului.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Incendiu la o gunoiște din Cimișlia: primara spune că focul a fost aprins „aparent intenționat”, după un caz similar. Datele IGSU

Un incendiu a izbucnit în seara de 12 august la gunoiștea din satul Selemet, raionul Cimișlia, și a afectat o suprafață de 40 de metri pătrați. Primara localității susține că focul ar fi fost aprins „aparent intenționat”, la doar câteva zile după un alt incendiu produs în aceeași locație. Edilul a venit cu un apel către locuitori, avertizând că focul se poate extinde spre pădure, iar ulterior spre terenurile agricole și gospodăriile oamenilor. Pentru NewsMaker, reprezentanții IGSU au declarat, în contextul incendiului din ajun, că la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, iar cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

„Nu știm dacă este vorba despre o „glumă”, neglijență sau, mai grav, despre o acțiune intenționată, însă situația de la gunoiștea satului devine extrem de îngrijorătoare. După ce, în urmă cu doar câteva zile, pompierii au muncit timp de două zile pentru a stinge incendiul de la gunoiște, ieri seara focul a fost aprins din nou, aparent intenționat. (…) Care este scopul acestor acțiuni? Focul se poate extinde foarte ușor spre pădure, iar de acolo poate ajunge la terenurile agricole și chiar spre gospodăriile oamenilor”, a scris primara Tatiana Badan pe o rețea de socializare, îndemnând locuitorii „să manifeste responsabilitate, atenție și respect față de munca celor care intervin pentru siguranța noastră”.

Facebook/Tatiana Badan

Purtătoarea de cuvânt a IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat, în contextul incendiului din 12 august, că la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri. Apelul la 112 a fost efectuat la ora 23:08.

„Incendiul a fost localizat la ora 01.00 și complet lichidat la ora 01.51. Au ars 40 de metri pătrați de gunoi”, a comunicat reprezentanta IGSU, adăugând că cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: