FOTO Permise de conducere noi în Moldova: când vor fi emise și ce trebuie să știe șoferii

Noul model de permis de conducere va fi pus în circulație anul viitor, nu mai târziu de 31 mai 2026. Informația a fost comunicată de Agenția Servicii Publice (ASP). Potrivit instituției, noul permis are un design actualizat și un nivel sporit de protecție împotriva falsificării.

Conform ASP, noul model este elaborat și aprobat în cadrul Programului de armonizare a legislației naționale la legislația Uniunii Europene. „Acesta va fi pus în circulație după îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 31 mai 2026. Data exactă de la care cetățenii vor putea solicita noul permis va fi anunțată suplimentar de către Agenția Servicii Publice”, a comunicat instituția.

Agenția a precizat că noul permis are un design actualizat și un nivel sporit de protecție împotriva falsificării. Printre principalele noutăți se numără:

  • introducerea unui cod QR, care permite verificarea rapidă și sigură a autenticității documentului și a datelor înscrise pe acesta, prin intermediul Portalului guvernamental de verificare a datelor (verifica.gov.md); 
  • extinderea informațiilor privind eventualele restricții medicale ale conducătorilor auto.

Ce se întâmplă cu permisele de conducere deja eliberate

Conform ASP, cetățenii nu trebuie să-și schimbe permisele de conducere actuale. Toate permisele aflate în circulație rămân valabile până la expirarea termenului înscris pe ele, după cum urmează:

  • permisele de model 1995 – rămân valabile;
  • permisele de model 2015 și 2019 – rămân valabile până la data expirării;
  • permisele de model 2008 nu mai sunt valabile, deoarece termenul lor de valabilitate a expirat.

Noul permis de conducere va fi eliberat treptat, în paralel cu utilizarea permiselor deja existente, fără a fi necesară o preschimbare în masă, a adăugat Agenția.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: