gov.md

(FOTO) Primul Centru unificat de prestare a serviciilor publice a fost inaugurat la Lozova

Primul Centru unificat de prestare a serviciilor publice (CUPS) a fost deschis astăzi, 21 decembrie, în satul Lozova, raionul Strășeni. Acesta este un model inovator de prestare a serviciilor publice și va facilita accesul cetățenilor la o gamă largă de servicii publice.

În cadrul acestui proiect-pilot participă Agenția Servicii Publice și Casa Națională de Asigurări Sociale. Ulterior, gama de servicii va fi extinsă prin dezvoltarea parteneriatelor cu alte instituții prestatoare.

Printre serviciile pe care cetățenii le pot solicita prin intermediul CUPS se numără:

– eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă sau de proprietate;

– depunerea online a cererilor;

– verificarea statutului cererii privind reexaminarea pensiei;

– cereri pentru indemnizații;

– programarea pentru un anumit serviciu sau ridicarea documentelor;

– achitarea plăților pentru serviciile publice.

Prezentă la ceremonia de inaugurare, prim-ministrul Natalia Gavrilița a menționat:

„Evenimentul la care participăm astăzi e o premieră pentru Republica Moldova. De azi, oamenii din Lozova și din satele vecine vor putea accesa servicii guvernamentale digitale cu suportul unui specialist instruit”, a menționat Gavrilița.

La rândul său, viceprim-ministru pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a subliniat că proiectul a fost implementat în conlucrare cu mai multe autorități, printre care, primăria din Lozova, Agenția Serviciilor Publice, Casa Națională de Asistență Socială.

„Astfel reducem povara asupra cetățenilor, cozile la ghișee, numărul de documente colectate”, a spus Țurcanu.

Noile centre vor funcționa în incinta primăriilor și a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare și vor fi echipate pentru a putea furniza servicii publice, în mod prioritar electronice. Persoanele care nu au acces la internet sau nu posedă competențe digitale suficiente, vor putea solicita asistență în cadrul CUPS.

La prima etapă, 2021-2023, vor fi inaugurate 26 de centre în țară și peste hotare, între care 17 pe lângă primării din localități rurale și 9 în ambasade și oficiile consulare ale Republicii Moldova peste hotare.

 

gov.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

customs.gov.md

România introduce taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE

Începând cu ianuarie 2026, toate coletele cu bunuri având valoare comercială declarată sub 150 de euro și provenind din afara Uniunii Europene care intră pe teritoriul României vor fi supuse unei taxe fixe de 25 de lei, informează Digi24.ro.Măsura se aplică coletelor care conțin produse livrate în cadrul vânzărilor la distanță din state sau teritorii extracomunitare.

Responsabilitatea achitării taxei revine furnizorului bunurilor, expeditorului sau platformei digitale care facilitează vânzarea, în funcție de situația concretă. Colectarea, declararea și virarea taxei sunt în sarcina furnizorilor de servicii poștale, iar sumele colectate trebuie virate la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care coletul a fost predat destinatarului.

Procedura de declarare a taxei va fi stabilită prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial pe 15 decembrie 2025.

Precizăm că în Republica Moldova, autoritățile analizează introducerea impozitelor pentru toate coletele de la marketplace-uri internaționale, precum Temu sau Joom, începând din iulie 2026. În prezent, taxele se aplică doar pentru coletele cu valoare mai mare de 150 de euro. Potrivit proiectului, cumpărătorul ar urma să plătească TVA de 20% din valoarea achiziției, o taxă vamală între 5% și 10% în funcție de categoria bunurilor, precum și o taxă fixă pentru ambalaj. Autoritățile estimează că aceste taxe ar putea aduce la buget între 1 și 3 miliarde de euro.

Procedura de percepere a taxelor va fi concepută astfel încât utilizatorii să observe doar modificarea prețului bunurilor. În România, taxa fixă de 25 de lei este echivalentul a aproximativ 100 de lei moldovenești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: