ombudsman.md

FOTO Saloane deteriorate, geamuri sparte, pacienți bruscați. Constatările Oficiului Avocatului Poporului în urma incendiului de la Spitalul de Psihiatrie

În urma incendiului de la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău au fost deteriorate cinci saloane unde erau vizibile geamuri sparte, lucruri și saltele arse. Despre aceasta a anunțat Oficiul Avocatului Poporului, care a mers pe 28 octombrie în inspecție, care a mai menționat că „fișele de indicație a tratamentului și registrele de la post, care erau păstrate în sala de proceduri, au ars” potrivit personalului spitalului.

„Incidentul a survenit din cauza nemulțumirii pacienților privind calitatea alimentației și condițiile din spital. Din spusele angajaților spitalului, acțiunile au fost inițiate de către un pacient, care și în trecut a scris petiții către Oficiul Avocatului Poporului”, a precizat instituția, care menționează că în trecut, Avocatul Poporului a depistat unele nereguli.

obudsman.md

Totodată, comisia a depistat că după incendiu, pacienții au fost transferați în altă zonă a secției, care nu a fost incendiată. Iar spațiul pus la dispoziție este aglomerat (69 de pacienți) și este mic raportat la numărul de pacienți. De asemenea, blocul sanitar nu funcționează și pacienții sunt lipsiți de posibilitatea de a face duș. Temperatura în secție este scăzută și persistă continuu un miros de fum.

Comisia a atenționat conducerea spitalului de a întreprinde măsuri de îmbunătățire a condițiilor”, se mai arată în comunicat.

Pacienții au reclamat faptul că au inhalat gaze lacrimogene și au fost bruscați de către colaboratorii Fulger.

„Minim 5 pacienți aveau leziuni corporale vizibile care puteau fi cauzate în ziua și în circumstanțele descrise de ei, ca urmare a intervenției colaboratorilor Fulger. La momentul vizitei, leziunile corporale depistate de către membrii comisiei nu fuseseră documentate de către medicii din cadrul instituției conform ordinului nr. 77 din 31.12.2013 al Procuraturii Generale pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de identificare, înregistrare și raportare a pretinselor cazuri de tortură, tratament inuman sau degradant. La acest capitol, Avocatul Poporului va solicita informații adiționale (inclusiv de la Procuratură) pentru a stabili toate circumstanțele intervenției colaboratorilor Fulger”, remarcă Oficiul Avocatului Poporului.

Totodată, comisia a constat că secția 10 din cadrul Spitalului, unde sunt plasați pacienții care se află la tratament prin constrângere, nu este securizată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări”. Sandu, despre lucrătorii străini care vin în Moldova

Moldova are deficit de forță de muncă. Chiar dacă există oameni din alte țări decât UE care au venit să muncească, salariile nu sunt suficient de mari pentru a genera valuri de migrație. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, în contextul discuțiilor despre lucrătorii străini. Șefa statului a adăugat că autoritățile își doresc în primul rând ca moldovenii să lucreze acasă, însă acolo unde nu este suficientă forță de muncă, aceasta trebuie asigurată în mod controlat. „Trebuie să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări și noi vrem să fie tratate cu respect, iar noi aici acasă nu putem să dăm dovadă de puțină atitudine pozitivă și corectă”, a adăugat șefa statului.

„Avem deficit de forță de muncă în R. Moldova, deci asta este clar. (…) Acum, forță de muncă există, dar ea nu e interesată dintr-un motiv sau altul, pentru că salariile nu sunt suficient de mari, pe potriva așteptărilor lor sau, mă rog, din alte motive”, a declarat șefa statului, la ediția din 30 mai a emisiunii sale online „Jurnal politic”. Maia Sandu a spus că „de la această discuție în care recunoaștem că avem un deficit de forță de muncă și până la a ne speria că vine un mare val de migranți peste R. Moldova, este o distanță foarte mare”.

Președinta a declarat că Moldova a deschis piața pentru cetățenii UE. „Și e normal să fie așa, pentru că sute de mii de moldoveni lucrează în Uniunea Europeană. (…) Ca moldovenii noștri să lucreze în Uniunea Europeană e ok, dar dacă să vrea să vină… și crede-mă că nu rup ușa cetățenii UE să vină să lucreze în R. Moldova”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a adăugat că „există și oameni din alte țări decât UE care au venit să muncească aici, dar asta nu înseamnă că e un proces necontrolat, că oricine din orice colț al lumii vine în R. Moldova să lucreze”. „Există proceduri, instituții ale statului care verifică foarte riguros. (…) Deci, nu există un pericol major și nici salariile în R. Moldova nu sunt atât de mari încât să vedem aceste valuri de migrații care vin pentru Moldova”, a declarat președinta.

Potrivit șefei statului, „pe de o parte trebuie să vedem cum reducem impedimentele ca mai mulți moldoveni să se angajeze”. „Sigur că noi ne dorim, în primul rând, moldovenii să lucreze, să aibă locuri de muncă aici, acasă. Dar acolo unde nu se rezolvă problema cu moldoveni cred că trebuie să, așa cum am zis, controlat, dar să putem să avem forță de muncă suficientă”, a spus Maia Sandu.

„Trebuie să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări și noi vrem ca rudele noastre care lucrează peste hotare, pentru că avem un milion de oameni care lucrează peste hotare, să fie tratate cu respect, iar noi aici acasă nu putem să dăm dovadă de puțină atitudine pozitivă și corectă. Repet, oamenii aceștia nu sunt aici să ne ia nouă bucățica de pâine, ei muncesc pentru ceea ce obțin și, în multe cazuri, sunt de acord să lucreze pentru un salariu mai mic decât salariul pentru care suntem noi gata să lucrăm aici”, a conchis Maia Sandu.

***

Amintim că, pe 4 mai 2026, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, declara că Republica Moldova este sub nivelul minim al productivității din Uniunea Europeană la toate capitolele. „Ca să ajungem la minimul productivității Uniunii Europene, noi avem nevoie de 300 de mii de oameni. (…) Eu personal, sunt de părere că trebuie să facem import de forțe de muncă”, adăuga oficialul. 

Ulterior, pentru NewsMaker, Osmochescu a spus că Moldova are nevoie de aproximativ 100 de mii de muncitori migranți.

Mai târziu, pe 20 mai, oficialul a declarat că nu a vorbit niciodată despre necesitatea de import a 300 de mii de oameni, ci de maximum posibil pe care țara îl poate include în cifrele sale – de circa 100 de mii. Ministrul a menționat că a venit cu precizări pentru a „liniști spiritele din Republica Moldova”, după ce a auzit mai multe discuții la acest subiect.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: