Facebook/Maia Sandu

FOTO Șefa statului a participat la plantarea a peste 1 500 de puieți lângă comuna Cruzești

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a participat, pe 11 martie, la plantarea a 1 576 de puieți lângă comuna Cruzești. Șefa statului spune că pădurile acoperă astăzi în Republica Moldova doar 11% din suprafață. Astfel îi îndeamnă pe cetățeni să participe la eforturile autorităților de împădurire. 

Maia Sandu a participat la acțiunea de plantare împreună cu echipa Corpului Păcii în Moldova, cu organizațiile „The Friends of Moldova”, „Million Trees Moldova” și cu mai mulți locuitori ai satelor Cruzești și Budești.

„Am participat la plantarea a 1576 de puieți lângă comuna Cruzești – câte unul pentru fiecare voluntar al Corpului Păcii care a activat în țara noastră, așa cum și-a propus echipa Corpului Păcii să marcheze cei 30 de ani de activitate la noi în țară. Le-am mulțumit pentru această inițiativă precum și pentru serviciul și sprijinul lor în ajutorul țării noastre în aceste trei decenii de activitate”, scrie șefa statului, pe Facebook.

La fel, Maia Sandu i-a încurajat pe toți cetățenii „să se alăture eforturilor noastre de împădurire, plantând copaci și protejând pădurile”.

„Pădurile acoperă astăzi în Republica Moldova doar 11% din suprafață, comparativ cu media de circa 40% din Uniunea Europeană. Crescând suprafețele împădurite, ne vom bucura de un mediu de viață sănătos și vom putea face față mai bine schimbărilor climatice”, a conchis președinta.

Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primul pretendent la fotoliul lui Krasnoselski: un „deputat” rămas fără cetățenia R. Moldova la solicitarea SIS a depus actele

Vadim Cravciuc este primul pretendent care a depus actele pentru a candida la funcția de lider al regiunii transnistrene, la scrutinul din 13 decembrie, nerecunoscut de Chișinău. Deputatul din Sovietul Suprem de la Tiraspol, căruia i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova la începutul anului, vrea să ocupe fotoliul lui Vadim Krasnoselski.

Amintim, campania electorală a început în stânga Nistrului în septembrie. Krasnoselski își încheie cel de-al doilea mandat și nu mai poate candida, astfel că regiunea urmează să aibă un nou conducător. NewsMaker a analizat recent cine i-ar putea lua locul și ce legătură are holdingul Sheriff cu alegerile din regiunea transnistreană – AICI.

Reamintim, la sfârșitul lunii februarie 2026, Cravciuc și alte opt persoane, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol, au rămas fără cetățenia Republicii Moldova prin decret prezidențial. Procedura a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, la sesizarea Serviciului de Informații și Securitate. Temeiul legal invocat a fost săvârșirea unor fapte deosebit de grave care prejudiciază interesele Republicii Moldova.

NewsMaker a analizat, cu ajutorul experților, ce înseamnă această „nouă tactică” a Chișinăului – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: