playteh.ro

Frauda bancară: Încă 20 de zile de arest preventiv pentru Ion Ropot, șef de departament al BNM

Șeful de departament de la Banca Națională a Moldovei (BNM), reținut în luna martie, va sta încă 20 de zile în arest preventiv. Acesta este anchetat pentru abuz de serviciu în dosarul „fraudei bancare”. Informația a fost confirmată pe 11 mai de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Măsura aplicată a fost solicitată de procurorii PCCOCS în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru asigurarea obiectivității investigațiilor. Acestea vizează garanțiile bancare acordate Băncii de Economii, Unibank și Băncii Sociale.

Amintim că este vorba despre Ion Ropot, fost administrator special al Băncii de Economii și în prezent șef de Direcție în cadrul BNM, a fost reținut pe 11 martie, după ce procurorii au desfășurat percheziții la domiciliul, dar și în biroul de serviciu al acestuia. El este bănuit de abuz în serviciu.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul investigării dosarului „fraudei bancare”, pe segmentul  gestionării garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: B.C. „Banca de Economii” S.A., B.C. „Unibank” S.A., B.C. „Banca Socială” S.A.

Potrivit legii, abuzul de serviciu comis în interesul unei organizații criminale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: