wearefromlatvia.com

Furnizorul de servicii bancare Revolut încetează să mai opereze aplicația Lite App. Cum va afecta Moldova

Furnizorul britanic de sevicii bancare Revolut a anunțat despre încetarea activității Revolut Lite App. Astfel, după un an de activitate, serviciul nu va mai fi disponibil în Moldova. 

Fintech-ul Revolut va înceta să mai opereze serviciul Revolut Lite App începând cu 20 iulie. Despre acest lucru s-a aflat în urma unei scrisori trimise de Revolut utilizatorilor săi.

Aceasta nu a fost o decizie ușoară, dorim să vă mulțumim pentru sprijinul și loialitatea dumneavoastră”, se menționa în scrisoare.

În scrisoare se explică faptul că încetarea activității Revolut Lite nu înseamnă că compania nu va reveni pe piața moldovenească. „Am luat decizia strategică de a ne concentra pe oferirea unei game complete de servicii atunci când intrăm pe noi piețe”, a comunicat Revolut.

Într-un comentariu pentru NM în legătură cu decizia, reprezentanții Revolut au declarat: „După ce ne-am consultat cu clienții noștri, a fost clar că clienții Revolut Lite din toate piețele doresc să utilizeze toate capacitățile aplicației. Privind spre viitor, obiectivul nostru este de a ne îmbunătăți ofertele, concentrându-ne pe un set mai cuprinzător de servicii care să răspundă mai bine nevoilor clienților noștri de pe aceste piețe. Această schimbare strategică ne permite să investim în mai multe caracteristici și funcții care oferă mai multă valoare și o experiență mai integrată”.

Revolut a început să funcționeze în Moldova pe 20 iunie 2023, cu versiunea limitată a aplicației Lite App.

O singură funcție Revolut era disponibilă pentru utilizatorii din Moldova – trimiterea de bani către alți utilizatori sau de pe un card bancar pe altul. Banii puteau fi trimiși atât utilizatorilor din Moldova, cât și celor din străinătate. Atunci când compania a venit pe piața din țara noastră a anunțat posibilitatea de a trimite mijloace financiare de pe un card pe altul fără comision.

În țările în care este disponibilă versiunea completă a Revolut sunt disponibile multe alte caracteristici, cum ar fi un serviciu de schimb valutar fără comisioane bancare și posibilitatea de a cumpăra acțiuni, precum și criptomonede.

***

După ce Revolut Lite App nu va mai fi disponibil, posibilitatea de a trimite bani de pe un card pe altul fără comision în Moldova rămâne cu serviciul MIA, lansat de Banca Națională a Moldovei.

Notă: În versiunea inițială a acestui articol se mențiiona că Revolut părăsește piața din Moldova. De fapt, compania a renunțat la versiunea limitată a aplicației Revolut Lite App, care va deveni astfel indisponibilă pe piața moldovenească. NM aduce scuze pentru această inexactitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Screenshot

Ex-vicepremier pentru reintegrare: Locuitorii din Transnistria trebuie să aibă garanția că nu-și vor pierde proprietățile sau veniturile

Locuitorii regiunii transnistrene trebuie să primească garanții clare că, în cazul reintegrării țării, nu-și vor pierde proprietățile, nu le vor scădea veniturile și vor beneficia de protecție socială și acces la studii. Declarația a fost făcută de fostul vicepremier pentru reintegrare Alexandru Flenchea, la prezentarea unui studiu despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și soluționarea conflictului transnistrean, din 8 septembrie.

„Sunt niște lucruri foarte simple, dar foarte importante pentru oameni: garanții că nu își vor pierde proprietățile – apartamentul, terenul, mașina – că nu îi va costa bani să confirme sau să reconfirme că acestea îi aparțin”, a declarat Flenchea.

Potrivit fostului vicepremier, locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului trebuie să le fie garantat și faptul că reintegrarea nu va duce la scăderea veniturilor. Garanțiile ar urma să vizeze inclusiv pensiile, protecția socială și accesul la educație.

„Și nu în ultimul rând, garanții unor eventuale drepturi colective dacă ajungem la statut special”, a precizat fostul viceprim-ministru responsabil de dosarul transnistrean în Guvernul Chicu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării studiului „Dilema strategică a Republicii Moldova: aderarea la UE, reintegrarea teritorială și lecțiile Ciprului”.

Autorii studiului – Dionis Cenușa și Alexandru Flenchea – au analizatmodul în care Republica Moldova poate avansa în procesul de aderare la UE în paralel cu eforturile de reintegrare teritorială, precum și lecțiile care pot fi desprinse din experiența Ciprului.

Printre recomandările formulate în studiu se numără oferirea unor garanții interne credibile, legale, politice, sociale și economice pentru locuitorii regiunii transnistrene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: