Pe 29 mai 2026, la Castel Mimi, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova organizează Gala Businessului Moldovenesc 2026 — unul dintre cele mai importante evenimente dedicate recunoașterii performanței, competitivității și excelenței în mediul antreprenorial din Republica Moldova.
Evenimentul va reunit peste 300 de participanți, printre care reprezentanți ai autorităților publice, lideri ai companiilor naționale, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai societății civile.
În cadrul Galei vor fi desemnați laureații concursurilor naționale:
- „Marca Comercială a Anului 2025”, ediția a XXIII-a;
- „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, ediția a XII-a;
- „Premiul Calității în Învățământul Dual”;
- Nominalizarea specială „Antreprenoriat Social”.
Concursul „Marca Comercială a Anului 2025”, organizat de CCI a RM în parteneriat cu AGEPI, va reuni în acest an 71 de companii participante, fiind înregistrate 129 de nominalizări și 22 de companii participante noi. Concursul include 14 categorii, evaluate în baza criteriilor de profesionalism și a preferințelor de consum, oferind o platformă de recunoaștere a companiilor care investesc în dezvoltarea brandurilor, promovarea imaginii corporative și consolidarea relației de încredere cu consumatorii.
Totodată, concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” evidențiază companiile care implementează standarde moderne de management al calității și contribuie la dezvoltarea produselor și serviciilor competitive.
Pe parcursul celor 12 ediții ale concursului, au fost înregistrate 593 de companii participante. În anul curent, la concurs s-au înscris 41 de laureați și 7 diplomați, dintre care 14 companii participă pentru prima dată.
În cadrul Galei vor fi acordate și distincțiile pentru cea-a de-a doua ediție a Concursului „Premiul Calității în Învățământul Dual”, dedicate companiilor implicate activ în formarea profesională a tinerilor, precum și nominalizarea specială „Antreprenoriat Social”, care promovează organizațiile și întreprinderile cu impact social și contribuție activă la dezvoltarea comunităților.
Programul serii va include momente artistice susținute de Moldovan Youth Orchestra și un repertoriu muzical dedicat unei seri consacrate performanței, parteneriatelor și excelenței.
Eveniment organizat de CCI a RM, cu sprijinul partenerilor: AGEPI, CNA, UNFPA, Institutul de Standardizare, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, MOLDAC, moldcell, GIZ Moldova, LED – Liechtenstein Development Service, AO „Educație pentru Dezvoltare”, Fundația Est-Europeană, precum și al partenerilor Galei – Castel Mimi, ZEEKR Moldova, Kaufland, ICS Molltex Group, SDS Ekip și Coca-Cola HBC Moldova, dar și a partenerilor media: TVR Moldova- partener media general, Jurnal TV, Agrobiznes, Agro Media, Agro TV Moldova, IPN, Moldpres, Moldova în PRogres, My business, NewsMaker.md, Next, ONE TV, realitatea.md, bani.md.
Prin organizarea Galei Businessului Moldovenesc, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova reconfirmă importanța promovării performanței, calității și competitivității în mediul antreprenorial și susține dezvoltarea unei economii moderne, bazate pe integritate, inovație și responsabilitate.
Detalii suplimentare:
Serviciul de presă al CCI a RM
Ana Hîrtie
Tel: 060659840
E-mail: [email protected]