screenshot

Galbur explică donațiile de peste 550 de mii de lei de la colegii de partid: „Mă ajută să fiu independent”

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a primit în 2025 donații de peste 550 de mii de lei de la colegii săi de partid. Întrebat cum explică generozitatea acestora și pentru ce au fost folosiți banii, Galbur a declarat că donațiile i-au permis să fie „autonom și independent”, precizând că utilizează banii pentru cheltuieli personale. „Nu există nimic ilegal din asta, atât timp cât tot e transparent”, a adăugat politicianul. Declarațiile au fost făcute în timpul unui interviu acordat jurnaliștilor de la Cu Sens.

În timpul interviului, Galbur a spus că, în ultimii trei ani, a depus CV-ul pentru mai multe locuri de muncă, atât la stat, cât și în sectorul privat, însă a fost respins peste tot. El a menționat că primește de la partid un salariu lunar de 8000 de lei, însă, după achitarea impozitelor, îi rămân între 6300 și 6500 de lei. În acest sens, el a spus că membrii fondatori ai partidului său îl ajută să fie „autonom și independent”. „Și să fac investigațiile și dezvăluirile pe care le-am făcut în ultima lună despre cei de la guvernare”, a adăugat politicianul.

Întrebat cum explică generozitatea colegilor săi de partid, care i-au făcut donații în 2025 de peste 550 de mii de lei, Galbur a declarat: „Oamenii aceștia câștigă foarte bine, se ocupă de mai mulți ani cu afaceri în Republica Moldova, în Ucraina. Pentru oamenii aceștia, 100 000 de lei sau 200 000 de lei (…) nu sunt bani care le-ar schimba cumva, le-ar afecta calitatea vieții, pentru că câștigă mult mai mult. (…) Ei cred în proiectul nostru. (…) Pentru a-mi asigura această autonomie, ca eu să am ce mânca și cum exista, ei iată mi-au oferit”.

Întrebat ce a făcut cu peste jumătate de milion de lei, Galbur a răspuns: „Am trăit, am avut activități personale. (…) Cred că mai puțin de jumate, încă-i mai am și trăiesc din ei”.

„Nu există nimic ilegal din asta, atât timp cât tot e transparent. (…) Eu pot să nu le declar (nota red. donațiile) și n-ai ce să-mi faci, dar eu le declar”, a conchis politicianul.

***

Dragoș Galbur este medic stomatolog de profesie. Anterior, a condus Direcția Relații Internaționale și Asistență Externă din cadrul Ministerului Sănătății, în perioada mandatului Ruxandei Glavan, și a fost consilier medical la Spitalul Sf. Constantin din Brașov. Partidul Național Moldovenesc, pe care îl conduce, a fost fondat în 2022. Recent, Galbur a făcut unele dezvăluiri, inclusiv a făcut publică informația despre Anastasia Taburceanu și salariul acesteia de la „MoldATSA”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Transnistria va continua să primească gaz din fondurile unui credit special acordat de Rusia? Tofan: „Caută pârghii cum să destabilizeze Moldova”

Premierul Vasile Tofan susține că, la moment, autoritățile Republicii Moldova nu au informații că schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene s-ar putea sista. În același timp, oficialul a declarat că „niciodată nu poți fi sigur” și că, în acest sens, „Federația Rusă – nu trebuie să ne facem iluzii – caută pârghii cum să destabilizeze Moldova”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 5 noiembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat dacă schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene va continua în același mod, în contextul plecării liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, în Rusia, care, de fapt, a urmărit aprovizionarea cu gaze a regiunii pe perioada iernii.

„La moment, nu avem indicații că va fi diferit decât a fost în iarna precedentă”, a răspuns Tofan. „Nu avem informații că s-ar putea sista”, a adăugat premierul.

Întrebat dacă este sigură informația că schema de aprovizionare nu se va sista, oficialul a menționat: „Niciodată nu poți fi sigur și, evident, că Federația Rusă – nu trebuie să ne facem iluzii – caută pârghii cum să destabilizeze Moldova. La moment, nu avem indicații că vor fi careva perturbări în ceea ce ține de furnizarea de gaze”.

***

Amintim că, pe 4 noiembrie, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a apărut alături de președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Ultimul i-a înmânat Ordinul de Onoare. Chișinăul a calificat acțiunea drept „o provocare a Rusiei”, adăugând că „plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”. Astfel, s-a anunțat că, la revenirea de la Moscova, autoritățile Republicii Moldova îi vor aplica lui Krasnoselski interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioada de 5 ani. Detalii AICI.

***

Reamintim că, la începutul anului 2025, Tiraspolul, Chișinăul și Bruxellesul au convenit asupra unei așa-numite „scheme ungare” de livrare a gazelor naturale în regiunea transnistreană, după ce Gazprom a anunțat, pe 31 decembrie 2024, că nu mai livrează gaze Republicii Moldova, deși contractul era încă valabil.

În prezent, gazul este cumpărat de pe piața Uniunii Europene și transportat până la frontiera Republicii Moldova de compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar de la frontieră spre Transnistria este livrat de Moldovagaz. Achitarea livrărilor este făcută de o companie înregistrată în Dubai, din fondurile unui credit special acordat de Rusia. După lansarea acestei scheme, însă, companiile din Dubai care efectuează plățile s-au schimbat periodic. De fiecare dată când era schimbată compania-plătitoare apăreau probleme în mecanismul de livrare a gazului. În consecință, Tiraspolul a anunțat, în sezonul rece de anul trecut, în repetate rânduri măsuri de economisire: întreprinderile industriale și stațiile de alimentare cu gaz își suspendau activitatea, furnizarea apei calde era oprită, iar încălzirea era redusă sau sistată.

În luna septembrie 2026, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că livrările de gaze naturale pentru regiunea transnistreană sunt prevăzute până la sfârșitul anului. Oficialul a adăugat că nu este clar dacă acestea vor continua și în 2027. Detalii AICI.

Între timp, Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027, care prevede acțiuni pentru asigurarea aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale, energie termică și produse petroliere în sezonul rece. Planul prevede și stocarea a 135,9 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru aprovizionarea regiunii transnistrene în sezonul rece 2026–2027. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: