Gata cu modul avion? Un low-cost din Europa anunță în premieră internet prin satelit, disponibil pentru pasageri. Are zboruri și din Chișinău

Un operator aerian low-cost din Europa a anunțat că va introduce, începând din 2027, internet de mare viteză la bordul aeronavelor sale prin tehnologia Starlink. Compania susține că va deveni primul transportator aerian ultra-low-cost european care va oferi această facilitate pentru milioane de pasageri.

Compania Wizz Air a anunțat că intenționează să implementeze conectivitatea prin Starlink la nivelul întregii sale flote începând cu anul 2027. Potrivit transportatorului, inițiativa marchează un pas important pentru dezvoltarea călătoriilor aeriene accesibile și permanent conectate.

Reprezentanții companiei au menționat că, timp de decenii, experiența de zbor a fost asociată cu lipsa accesului la comunicații și informații în timp real. Astfel, mesajele rămâneau fără răspuns, e-mailurile erau amânate, legătura cu familia și prietenii era întreruptă, iar evenimentele transmise live nu puteau fi urmărite.

Până în prezent, accesul la internet de înaltă calitate în timpul zborului a fost disponibil în principal în cadrul serviciilor premium. Prin parteneriatul cu Starlink, compania își propune să aducă această tehnologie și în segmentul ultra-low-cost.

„Pasagerii noștri nu ar trebui să fie puși în situația de a alege între tarife accesibile și acces la internet de calitate înaltă la bord, pentru a rămâne conectați cu familia, prietenii, activitatea profesională și momentele importante din viața lor”, a declarat directorul comercial al Wizz Air, Ian Malin.

Potrivit companiei, introducerea serviciului va avea loc treptat. Toate aeronavele de generație nouă vor fi echipate cu sistemul Starlink, care va permite accesul la internet de mare viteză, cu latență redusă, pe întreaga durată a zborului.

La rândul său, vicepreședintele Starlink Enterprise Sales din cadrul SpaceX, Jason Fritch, a declarat că tehnologia este concepută pentru a asigura conectivitate atât pasagerilor, cât și echipajului, de la decolare până la aterizare.

Compania aeriană susține că, prin această măsură, urmărește să schimbe percepția potrivit căreia zborurile low-cost presupun inevitabil deconectarea de la internet și de la mijloacele de comunicare digitale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Ozerov, despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria: este nevoie de un acord interguvernamental separat

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat informațiile despre o posibilă deschidere a unui „centru rus” în regiunea transnistreană după închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Într-un interviu publicat pe 14 iulie, diplomatul a susținut poziția vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a declarat anterior că o astfel de inițiativă nu poate fi realizată fără un acord moldo-rus.

Ozerov a precizat că autoritățile ruse nu au înaintat niciodată o propunere privind deschiderea unui astfel de centru, deși, potrivit lui, „există o asemenea solicitare”.

Federația Rusă nu a anunțat niciodată și nu a vorbit despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria. Niciun oficial, inclusiv eu, nu a făcut astfel de declarații. Cei care au lansat asemenea afirmații sunt responsabili pentru ele. Faptul că există astfel de idei — da, iar o astfel de solicitare există, însă în acest caz trebuie să fiu de acord cu domnul Chiveri: este nevoie de un acord interguvernamental separat”, a spus el.

Amintim că, recent, șeful instituției responsabile de „relații externe” din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a anunțat că Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în stânga Nistrului după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. „Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările distructive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a lua o astfel de decizie.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pentru NM că deschiderea unui „centru rus” în regiunea transnistreană ar necesita un acord bilateral între Republica Moldova și Rusia.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat inițiativa Tiraspolului, catalogând-o drept „o provocare a Rusiei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: