mae.ro

Gazoductul Iași-Ungheni și situația politică din Moldova, discutată de Pompeo și Aurescu la Washington

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 19 octombrie 2020, consultări politice cu secretarul de stat al SUA Michael R. Pompeo, în cadrul vizitei pe care șeful diplomației române o efectuează la Washington, în perioada 19-20 octombrie, la invitația omologului american. Printre subiectele abordate au figurat și conectarea pieței de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, da și parcursul european al țării noastre.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 20 octombrie de Ministerul Afacerilor Externe de la București, ministrul Bogdan Aurescu și secretarul american de stat Mike Pompeo au avut un schimb de opinii cu privire la securitatea energetică. În cadrul discuțiilor a fost  evidențiată relevanța rezervelor de gaz românesc din Marea Neagră pentru securitatea regională, precum și progresele în cadrul proiectului BRUA și finalizarea interconectorului de gaz dintre România și R. Moldova, la finalul lunii iulie 2020 (prin secțiunea Ungheni – Chișinău a gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău), care asigură, în prezent, conectarea pieței de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, prin România.

Bogdan Aurescu a subliniat importanța începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenței energetice a României, R. Moldova și altor state din regiune.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea cu privire la situația din Republica Moldova și a reiterat poziția consecventă a României de susținător al parcursului european al Republicii Moldova.

În opinia Bucureștiului, aceasta este „singura opțiune în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a acesteia în beneficiul direct al cetățenilor săi”. Cei doi oficiali au agreat ca SUA și România să păstreze o coordonare apropiată pe această temă.

De asemenea, ministrul Aurescu a salutat intenția SUA de a-și crește efectivele militare pe teritoriul României, se mai arată în comunicat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

nokta

Gaidarji îi răspunde lui Buzu în disputa privind reforma administrativ-teritorială în Găgăuzia: „Cel care a ales să manipuleze este domnul Buzu”

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl acuză pe secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, de manipulare și răspândirea unor informații false privind reforma administrației publice locale în autonomie. Reacția vine după ce Buzu a declarat că reforma administrativ-teritorială ar fi blocată în Găgăuzia din cauza lipsei unei Adunări Populare „reprezentative”.

Gaidarji respinge acuzațiile și susține că, în urmă cu câteva zile, a transmis Cancelariei de Stat o solicitare oficială pentru o întrevedere cu Buzu. Potrivit acestuia, întâlnirea urma să vizeze planurile Guvernului privind amalgamarea localităților din Găgăuzia, ținând cont de statutul special al autonomiei.

Președintele Adunării Populare afirmă că solicitarea sa nu a primit răspuns și că Buzu nu ar fi manifestat deschidere pentru un dialog cu autoritățile de la Comrat.

Adunarea Populară a Găgăuziei nu refuză dialogul. Noi am făcut primul pas. Am solicitat o întrevedere și am demonstrat deschidere și responsabilitate. Cel care a ales să nu răspundă și să manipuleze este domnul Buzu”, a declarat Gaidarji.

El susține că declarațiile secretarului general al Guvernului creează în mod artificial impresia că autoritățile găgăuze se opun reformei și cooperării cu autoritățile centrale.

Gaidarji s-a adresat și premierului Vasile Tofan, precum și donatorilor externi și Delegației Uniunii Europene la Chișinău, cărora le-a cerut să ia act de poziția sa. El consideră că declarațiile lui Buzu subminează reforma și transformă Adunarea Populară și autonomia într-o „problemă”.

Amintim că, pe 11 august, Alexei Buzu a declarat că reforma administrativ-teritorială bate pasul pe loc în Găgăuzia. Secretarul general al Guvernului a menționat că, deși au existat discuții și intenții privind amalgamarea voluntară, nu au fost adoptate decizii de inițiere. Oficialul spune că următorii pași vor fi analizați după alegerea unei Adunări Populare „reprezentative”.

***

Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei erau programate inițial pentru noiembrie 2025, însă au fost amânate de două ori. În prezent, scrutinul este stabilit pentru 15 noiembrie 2026, însă nu este clar dacă acesta va putea avea loc la această dată.

Incertitudinea a apărut după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile care permiteau Adunării Populare să constituie și să controleze organul electoral al autonomiei. În urma deciziei, deputații PAS au înregistrat, pe 27 iulie, un proiect de modificare a Codului electoral, care a fost aprobat ulterior în prima lectură.

Documentul prevede că alegerile pentru APG vor fi organizate de Comisia Electorală Centrală și vor introduce alegerea deputaților prin sistem proporțional, pe liste de partid. Totuși, această modificare nu se va aplica scrutinului din 15 noiembrie. Pentru a respecta principiul stabilității legislației electorale, actuala componență a APG va fi aleasă în continuare în circumscripții uninominale, iar sistemul proporțional va fi aplicat abia la următoarele alegeri.

Recent, președinta Maia Sandu a declarat că alegerile din Găgăuzia „ar putea avea loc până la sfârșitul anului”, fără să confirme data de 15 noiembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: