Energocom

Directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a Uniunii Europene, vizită la Energocom

Directorul General al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere (DG NEAR) din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, a efectuat, pe 3 februarie, o vizită oficială la Energocom pentru a discuta despre aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova, inclusiv livrările către regiunea transnistreană.

Vizita oficialului european la Chișinău, programată în perioada 1-4 februarie 2025, are drept scop consolidarea cooperării în domeniul energetic și discutarea măsurilor de sprijin oferite de Uniunea Europeană pentru depășirea crizei energetice provocate de Gazprom.

Printre subiectele abordate se numără pachetul de asistență de urgență propus de UE, menit să ajute Republica Moldova în diversificarea surselor de aprovizionare și reducerea dependenței energetice. Oficialul urmează să aibă întrevederi și cu autoritățile moldovenești pentru a discuta perspectivele de integrare europeană și consolidarea securității energetice a țării.

Republica Moldova va primi din partea Uniunii Europene un grant în valoare de 64 de milioane de euro pentru soluționarea crizei energetice. Contractul de finanțare va fi semnat astăzi cu Comisia Europeană, iar banii vor fi utilizați pentru a sprijini atât malul drept al Nistrului, cât și regiunea transnistreană. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean pe pagina sa de Facebook.

Potrivit premierului Dorin Recean, din suma totală, 30 de milioane de euro vor fi destinate achiziționării de gaze naturale și energie electrică. Astfel, 20 de milioane de euro vor fi alocate pentru furnizarea de gaz către regiunea transnistreană, iar 10 milioane de euro vor fi folosite pentru achiziționarea energiei electrice necesare malului drept al Nistrului. Alte 34 de milioane de euro vor reprezenta suport bugetar.

Energocom
Energocom
Energocom
Energocom
Energocom

Autoritățile de la Chișinău consideră că acest sprijin financiar din partea Uniunii Europene reprezintă un exemplu de solidaritate europeană, care vine într-un moment în care Rusia continuă să exercite presiuni asupra țării prin șantajul energetic.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: