Facebook/Gheorghe Gonța

Gheorghe Gonța va modera dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo: „Am acceptat”

Dezbaterea electorală dintre președinta în funcție, Maia Sandu, și ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, candidați în turul II al alegerilor prezidențiale, ar putea avea loc în această săptămână. Informația a fost comunicată de membrul staff-ului șefei statului, Adrian Băluțel, care a precizat că ziua exactă încă se discută. El a menționat că, la propunerea echipei lui Stoianoglo, s-a acceptat ca dezbaterea să fie moderată de Gheorghe Gonța. Jurnalistul a confirmat pentru NM că va modera dezbatarea. 

Vă informez în legătură cu mersul discuțiilor pentru pregătirea dezbaterii între candidați. Noi am propus ziua de joi în această săptămână ca să oferim cât mai repede cetățenilor această discuție. Se discută încă ziua dezbaterii – noi propunem totuși să fie mai repede, măcar vineri, pentru ca în weekend candidații să aibă timp să meargă în raioane. Echipa noastră a propus studioul televiziunii naționale, echipa contracandidatului a refuzat și a propus o platformă în afara televiziunilor. Noi am acceptat. Echipa noastră a propus un moderator independent, un expert convenit de toți din societatea civilă. Echipa lor a propus să fie 2 moderatori, noi acceptăm și unul, și doi, și trei – acest lucru nu este esențial, dezbaterea contează, nu cine sunt moderatorii. Echipa lor a propus un jurnalist de la Realitatea TV, noi am acceptat. Apoi ei s-au răzgândit și au propus moderator să fie Gheorghe Gonța. Noi credem că nu este corect să avem 2 moderatori – nu există moderatorii „noștri” și moderatorii „lor”. De accea, acceptăm condițiile pe care ei le cer pentru a participa. Deoarece noi credem că cetățenii merită o dezbatere cât mai curând și ea este mai importantă decât condițiile în care ea se organizează”, a scris Adrian Băluțel pe canalul său de Telegram.

Contactat de NM, Gheorghe Gonța a declarat: „Da, staff-ul dl. Stoianoglo mi-a propus, iar eu am acceptat”.

Precizăm că, recent, Gheorghe Gonța a plecat de la televiziunea la care activa – N4, după un mesaj public contra referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE. Acesta s-a remarcat ca un critic activ al președintei Sandu și actualei guvernări.

***

Pe 20 octombrie au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. În urma scrutinului, niciunul dintre cei 11 pretendenți înscriși în cursa electorală nu au obținut majoritate de voturi, astfel că, peste două săptămâni, urmează să aibă loc turul II al alegerilor prezidențiale, la care vor concura cei doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi: Maia Sandu de la PAS și Alexandr Stoianoglo de la PSRM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Autorizația pentru construcția unui bloc de pe strada Belinski, suspendată. Inspectoratul pentru Supraveghere Tehnică merge în instanță

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a suspendat autorizația de construire pentru lucrările de edificare a unui bloc cu 9 etaje pe strada Visarion Belinski 4, sectorul Buiucani. Instituția a declarat că a luat decizia după ce a constatat neconformități. INST a înaintat și o cerere de chemare în judecată privind validarea deciziei de suspendare.

Pe 8 septembrie, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a declarat că, pe 24 august curent, un grup de persoane a sesizat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu privire la mai multe neconformități la emiterea autorizației de construcție din 5 mai 2026, solicitând anularea/revocarea acesteia.

„Pe 28 august, INST suspendă Autorizația de construire din 05.05.2026 pentru execuția lucrărilor de prelungire privind edificarea unei clădiri S+P+9E cu destinație mixtă (spații comerciale, sediul Centrului Național Medicină Sportivă ,,Atletmed” și spații locative), cu parcare subterană. (…) Decizia de suspendare a venit în urma constatării neconformităților, după studierea materialelor disponibile, a documentației de proiect și a tuturor actelor prezentate de părți. În aceeași zi, INST informează emitentul autorizației, și anume Primăria mun. Chișinău, dar și SRL „Inamstro”, și autoritățile competente despre decizia INST de suspendare a autorizației de construire, precum și despre interzicerea executării lucrărilor în lipsa unei autorizații valabile”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit sursei citate, pe 2 septembrie, instituția a înaintat o cerere de chemare în judecată privind validarea deciziei de suspendare a Autorizației de construire. „Cererea este în examinare, instanța urmând să se expună în termen de 5 zile lucrătoare. (…) În prezent, autorizația de construire este suspendată de INST”, a comunicat instituția.

***

Amintim că, pe 7 septembrie, consiliera municipală PAS din CMC, Irina Baran, a declarat că terenul de pe strada Visarion Belinski 4 este proprietatea statului. Potrivit ei, în 2014, Guvernul a decis construirea unui nou sediu al Centrului Național de Medicină Sportivă „Atletmed” printr-un parteneriat public-privat, din lipsă de bani. Constructorul privat a primit dreptul să ridice un bloc și să vândă apartamente pe acest teren. Primăria s-a opus și nu a emis autorizație de construcție, întrucât zona nu permitea acest lucru. În 2016, CMC a schimbat destinația terenului din una pentru clădiri de interes public în una rezidențială. După ce locuitorii s-au adresat în instanță, aceasta a obligat CMC să revină la destinația inițială, iar ulterior a anulat autorizația de construcție. În mai 2026, Primăria Chișinău a emis o nouă autorizație.

Potrivit consilierei, compania de construcții intenționează să ridice un bloc cu 9 etaje pe acest teren, dintre care două ar reveni centrului medical. Baran a mai spus că în apropiere locuiesc familii în case la sol, iar blocul urmează să fie construit la mai puțin de un metru de gardurile acestora. Potrivit ei, la această etapă au apărut fisuri în pereți și li s-au crăpat geamurile caselor familiilor din apropiere.

Consilierii MAN din CMC, partid condus de primarul capitalei, au declarat că „toate solicitările privind acest proiect au venit de la Guvern și de la Ministerul Sănătății”. Totodată, au declarat că „printr-o adresă oficială din 15 decembrie 2025, Ministerul Sănătății a solicitat eliberarea autorizației de construire și demararea lucrărilor”.

De cealaltă parte, compania de construcții a declarat pentru Jurnal.md că proiectul are la bază Hotărârea de Guvern nr. 789 din 2014 și că acesta presupune construirea unui nou sediu pentru instituția medicală, precum și a unor spații de trai pentru angajații acesteia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: