Facebook/Iv Ceban

Grant de 600 000 de euro de la BERD pentru implementarea proiectului „Deșeurile solide în Republica Moldova”

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda Republicii Moldova asistență financiară nerambursabilă în valoare de 600 000 de euro pentru realizarea proiectului „Deșeurile solide în Republica Moldova”. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și semnarea unui acord care prevede acest lucru, informează serviciul de presă al Parlamentului pe 10 noiembrie.

Din acest grant vor fi finanțate serviciile de consultanță: asistență pentru consolidarea capacității Unității de Implementare a Proiectului; asistență în materie de achiziții publice, licitații și implementare a contractelor; asistență pentru îndeplinirea obligațiilor de conformitate și raportare în temeiul documentelor de finanțare; sprijin pentru punerea în aplicare a aspectelor de mediu și sociale.

La începutul acestui an, Republica Moldova a încheiat un contract de împrumut cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, care prevede acordarea unui credit de 25 de milioane de euro pentru finanțarea proiectului „Deșeurile solide în Republica Moldova”.

Astfel, în țara noastră va fi implementat un program național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide. Astfel, vor fi cumpărate tomberoane și containere pentru colectarea deșeurilor, precum și vehicule pentru transportarea lor. De asemenea, vor fi construite stații de sortare, de compostare și vor fi închise depozitele de deșeuri neautorizate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/nordnews.md

Lumina s-ar putea scumpi cu aproape 31% în nordul țării. Ce tarif cere FEE Nord, din 1 noiembrie⚡️⚡️⚡️

Consumatorii casnici din nordul țării, deserviți de FEE Nord, ar putea plăti 5 lei și 17 bani pentru un kilowatt-oră de energie electrică. Furnizorul a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să majoreze tariful actual, de 3 lei și 95 de bani, cu 1 leu și 22 de bani pentru fiecare kilowatt-oră.

În cererea depusă la ANRE pe 11 noiembrie, FEE Nord propune ca noul tarif să intre în vigoare din 1 noiembrie.

Amintim, la începutul lunii noiembrie, și Premier Energy a cerut o scumpire a energiei electrice pentru consumatorii casnici pe care îi deservește în centrul și sudul țării. Compania propune un tarif de 4,64 lei/kWh, față de 3,56 lei/kWh în prezent, cu 1 leu și 8 bani mai mult.

ANRE urmează să decidă asupra ambelor cereri. Ultima ajustare a tarifelor la energia electrică a avut loc pe 31 martie, când agenția a aprobat o reducere.

Precizăm, de la 1 octombrie, în Moldova s-au scumpit atât gazele naturale, cât și energia termică. Consumatorii casnici plătesc pentru gaze, în prezent,  26,14 lei/m³, cu TVA inclus. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: