DW

Greta Thunberg își va înregistra numele drept marcă comercială

Activista pentru mediu Greta Thunberg încearcă să obţină drepturi de autor asupra numelui şi iniţiativei sale pentru climă Fridays For Future. Într-o postare pe pagina sa de Instagram, aceasta a anunțat că vrea, astfel, să protejeze mișcarea și „activităţile din cadrul acesteia” scrie Meduza.io, joi, 30 ianuarie.

Marca de autor se va aplica numelui ei, dar şi sloganurilor „Fridays For Future” şi „Skolstrejk for klimatet” (care se traduce prin „Grevă şcolară pentru climă”) şi asupra altor fraze asociate mişcării sale pentru climă.

„Din păcate, încă mai există oameni care încearcă să se dea drept mine și în mod mincinos declară că mă reprezintă, ca să discute cu oameni celebri”, a precizat adolescenta.

Precizăm că Greta Thunberg a inițiat o mişcare globală pentru a atrage atenţia oamenilor asupra schimbărilor climatice, începând să lipsească de la şcoală în zilele de vineri. Greta Thunberg a organizat prima ei „grevă şcolară pentru climă” în august 2018, în faţa parlamentului din Stockholm.

În decembrie 2019, ea a fost denumită Persoana Anului de revista americană Time.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Asociația „Forța Fermierilor”

Fermierii din Fălești, Criuleni și Hâncești – cu tractoarele pe traseu, în așteptarea deciziei Parlamentului VIDEO

Fermierii din raioanele Fălești, Criuleni și Hâncești protestează astăzi, 29 octombrie, în contextul în care Parlamentul urmează să examineze prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase până la sfârșitul anului. Mecanismul actual expiră pe 31 octombrie.

Fermierii au venit la manifestații cu tractoare, pe care le-au staționat pe marginea carosabilului. Pe acestea au fost arborate drapele de stat și au fost amplasate bannere ale Asociației „Forța Fermierilor”, organizatoarea protestelor.

Amintim că, pe 28 octombrie, Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv proiectul de lege privind prelungirea mecanismului până la 31 decembrie. Documentul urmează să fie examinat de deputați în ședința plenară a Parlamentului din 29 octombrie.

În ajun, Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că fermierii din mai multe raioane vor protesta pașnic cu tehnica agricolă, așteptând să vadă dacă legea privind prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoaselor va fi votată în două lecturi.

„Forța Fermierilor” cere prelungirea mecanismului, de teama că importurile de cereale și oleaginoase mai ieftine din Ucraina vor duce la scăderea prețurilor pe piața internă și vor afecta producătorii autohtoni. Potrivit asociației, dificultățile de export ale Ucrainei, generate de atacurile Rusiei, și acumularea unor cantități mari de cereale în regiune sporesc acest risc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: