NewsMaker

Grosu: Oamenii care l-au „servit” pe Plahotniuc activează încă în instituțiile statului. Reacția fostului lider democrat din penitenciar

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că persoane care l-ar fi „servit” pe fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, condamnat în primă instanță la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, continuă să activeze în instituțiile statului. În replică, Plahotniuc, care își execută pedeapsa în penitenciar, a acuzat PAS că îi invocă numele pentru a distrage atenția de la problemele țării.

Întrebat de jurnaliști cum explică faptul că ministrul Justiției „își face bine treaba”, în condițiile în care, potrivit declarațiilor sale anterioare, există deținuți care ar continua să controleze oameni și să dispună de resurse umane și financiare, Igor Grosu a declarat că influența lui Vladimir Plahotniuc nu a dispărut.

„Colegi, dacă cineva își face iluzia că toți cei care l-au servit pe acest personaj după ce el a fugit din țară că acești oameni au dispărut din societate, au emigrat, s-au lepădat și s-au refăcut, vă greșiți amarnic. Oamenii aceștia sunt în structuri: în justiție, în ministere, în administrația publică locală. De aceea, să nu subestimăm impactul și pericolul acestor persoane. Este o luptă continuă și cu o condamnare într-o instanță nu se termină această. Ea va continua și, din păcate, va dura mult timp înainte”, a declarat Igor Grosu, pe 21 iulie, înainte de ședința Parlamentului.

La scurt timp, Vladimir Plahotniuc a reacționat pe rețelele sale de socializare. Fostul lider democrat susține că reprezentanții PAS îi invocă în mod constant numele pentru a justifica problemele cu care se confruntă țara.

„Faptul că numele meu nu lipsește din cuvântările celor de la PAS, fie vorba de președintele Parlamentului sau de noul candidat la prim-ministru, arată că situația în țară e atât de critică și de gravă, încât e necesar de menționat din nou numele Plahotniuc, pentru a impresiona publicul și a-l face să rabde sărăcia în continuare. (…) Vreau să vă anunț aici că, dacă mai există „persoane de pe vremea lui Plahotniuc” în instituțiile statului, atunci anume datorită competenței lor acest stat încă se ține pe picioare”, susține Plahotniuc.

Amintim că declarațiile lui Igor Grosu vin la peste o săptămână după ce acesta și ministrul Educației au sugerat că Vladimir Plahotniuc s-ar afla în spatele scandalurilor care au vizat, în ultima perioadă, partidul de guvernare. Atunci, fostul lider democrat a respins acuzațiile, declarând din penitenciar: „M-am amuzat și eu”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: