Guțul, după ce Șor a anunțat că va fi prima pe lista „Victoriei” la parlamentare: „M-a bucurat decizia”

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a declarat pentru NewsMaker că va accepta să deschidă lista electorală a Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din toamnă. Reacția vine la scurt timp după ce politicianul Ilan Șor – care a fugit în Rusia după ce a fost condamnat în Moldova – a anunțat, de la Moscova, că formațiunea pe care o conduce va merge în alegeri cu Guțul cap de listă.

„Știți, m-a bucurat o astfel de decizie, pentru că este o dovadă de încredere din partea echipe. Știți foarte bine că nu sunt de mult timp în politică, dar în acești doi ani, probabil, cât am îndurat eu și câte au căzut pe umerii mei, niciun politician din țara noastră nu a trăit în 30 de ani. (…) Desigur că o voi accepta, pentru că nu pot să-mi dezamăgesc echipa, care mi-a acordat încredere, care cunoaște, înțelege și știe să lucreze. Noi deja am demonstrat acest lucru nu doar în Găgăuzia, ci și în alte regiuni ale țării”, a declarat Guțul.

Pe 6 iulie, Ilan Șor a organizat, la Moscova, un nou congres al Blocului „Victorie” – lansat acum un an, în ajunul alegerilor prezidențiale. La eveniment au participat mai mulți primari și deputați afiliați acestuia, inclusiv Marina Tauber, care a plecat din țară în ianuarie și de atunci nu s-a mai întors. La fel, la congresul lui Șor au fost prezenți oficiali ruși de rang înalt, printre care Leonid Sluțki și Konstantin Kosacev.

În cadrul reuniunii, Ilan Șor – condamnat definitiv în Moldova la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară – a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” pentru Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Tot atunci, Șor a anunțat că blocul – care nici la un an de la lansare nu a fost înregistrat oficial de autoritățile electorale – va participa la parlamentare cu Evghenia Guțul cap de listă.

Reamintim că Evghenia Guțul este cercetată penal pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, declarat între timp neconstituțional. Bașcana riscă nouă ani de închisoare. Ședința de judecată în cadrul căreia urmează să fie pronunțată sentința va avea loc pe data de 5 august, cu peste o lună înainte de alegerile din toamnă.

Evghenia Guțul califică dosarul său drept o „răfuială politică”. Ea se declară nevinovată și spune că „nu a adus niciun ban în țară”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: