Parlament

Guvernatoarea Băncii Naționale, propusă de un partid la funcția de premier: „Are o reputație impecabilă”

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), condus de Arina Spătaru, propune desemnarea guvernatoarei Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în funcția de prim-ministru. Formațiunea susține că numirea acesteia ar marca intrarea Moldovei „într-o nouă etapă – a guvernării prin competență, nu prin obediență”.

„Doamna Dragu este o personalitate cu o reputație impecabilă, cu experiență de peste două decenii în domeniul financiar-bancar, fost ministru al finanțelor, economist și reformator, care a demonstrat profesionalism, integritate și viziune pro-europeană autentică”, se arată în declarația semnată de Arina Spătaru.

Deși la alegerile parlamentare din septembrie ALDE a obținut doar 0,23% din voturi, formațiunea afirmă că are dreptul „civic și moral” de a contribui la definirea voinței politice a cetățenilor. ALDE precizează că acest drept „nu depinde de reprezentarea parlamentară, ci de mandatul de a contribui la binele comun”.

ALDE invită în acest context toate forțele politice, instituțiile statului și societatea civilă „să privească această propunere nu ca pe un gest politic, ci ca pe un exercițiu democratic firesc, în spiritul participării deschise la viața publică”.

Amintim că PAS, care a câștigat 55 din 101 mandate în viitorul Parlament, l-a desemnat pe 14 octombrie la funcția de premier pe omul de afaceri Alexandru Munteanu, după ce Dorin Recean și-a anunțat pe 13 octombrie plecarea din viața politică, după 2 ani și jumătate în fruntea Cabinetului de miniștri.

Curtea Constituțională urmează să confirme rezultatele scrutinului și să valideze mandatele deputaților aleși pe 16 octombrie.

***

Reamintim, Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernatoare a BNM în decembrie 2023. Cu o experiență profesională de aproape 30 de ani, Dragu, care vine din România, este prima femeie care deține funcția de șef al BNM.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cererea lui Galbur împotriva lui Recean, în care își apără onoarea și demnitatea, înregistrată în instanță: „Voi merge până în pânzele albe”

Liderul PNM, Dragoș Galbur, a anunțat că cererea sa de chemare în judecată împotriva fostului premier Dorin Recean a fost înregistrată pe 7 octombrie. Galbur susține că Recean a lansat public acuzații „false și calomnioase” la adresa sa și cere apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

„Voi merge până în pânzele albe pentru ca fiecare minciună, fiecare sumă inventată și fiecare acuzație fără probe să fie examinată de instanță”, a declarat Galbur.

Liderul PNM și-a exprimat încrederea că judecătorii vor examina cazul exclusiv în baza legii și a probelor, indiferent de funcțiile pe care Dorin Recean le-a deținut sau le deține și de apartenența sa politică.

Amintim că, pe 28 august, Dorin Recean a anunțat că îl va acționa în judecată pe Dragoș Galbur pentru răspândirea unor informații pe care le-a calificat drept „falsuri denigratoare”. Liderul PNM îl acuzase de presupuse legături cu compania aeriană Polaris și de relații cu omul de afaceri din regiunea transnistreană Victor Gușan. Recean a respins acuzațiile.

Tot atunci, fostul premier l-a acuzat pe Galbur că ar primi bani pentru postări și apariții televizate prin care ar denigra persoane la comandă. Recean zicea că politicianul ar încasa între 200 și 500 de euro pentru o postare și ar câștiga astfel între 2.000 și 7.500 de euro lunar.

Galbur a respins învinuirile și i-a cerut fostului premier să prezinte dovezi, inclusiv cine l-ar fi plătit, cât, când și pentru ce postări. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: