noi.md

Guvernul dă undă verde pentru negocierilor cu Germania, privind recunoașterea carnetelor de conducere

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Germaniei vor putea fi recunoscute reciproc pe teritoriul ambelor state, cu omologarea examenului teoretic, urmând ca examenul practic să fie susținut în mod obligatoriu.

În cadrul ședinței de Guvern din 19 august a fost aprobată inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Germania privind conversiunea permiselor de conducere.

Inițiativa a fost lansată de partea germană, în urma multiplelor solicitări ale cetățenilor moldoveni privind recunoașterea permiselor de conducere naționale ale Republicii Moldova pe teritoriul Germaniei.

Menționăm că permisele de conducere auto vor putea fi convertite doar pentru cetățenii moldoveni sau germani care au reședință pe teritoriul celeilalte țări.

Amintim că, în luna mai, președinta țării Maia Sandu a efectuat o vizită oficială în Germania. Aceasta a discutat cu omologul său german, președintele Frank-Walter Steinmeier despre posibilitatea de a începe negocierile privind recunoașterea permiselor din Republica Moldova în Germania.

***

Amintim că permisele de conducere moldovenești ar putea fi recunoscute și în Letonia. Cele două state vor începe, în timpul apropiat, negocierile. Subiectul a fost abordat de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu și omologul său leton, Edgars Rinkēvičs, în cadrul unei conferințe de presă din 17 august.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Sărutul morții” lui Dodon/ Crește impozitul pe imobile?/ Chișinăul distruge economia Transnistriei?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Impozitele pe imobile ar putea crește? Răspunsul unui expert
— Tiraspolul acuză Chișinăul de recunoașterea unui „război economic”
— Nosatîi confirmă: tânărul care ar fi agresat o pensionară din Căușeni este militar
— Al 95-lea incident: o nouă dronă, observată deasupra Moldovei
— Irina Gutnic anunță că revine la Primăria Chișinău
— Ploi și temperaturi în creștere, din cauza unui ciclon
— Șase elevi, exmatriculați de la Colegiul UTM după ce au agresat un tânăr
— Ivan Țurcan, noul secretar de stat al Guvernului responsabil de reintegrare
— Plafonul de consum al electricității scutite de TVA, majorat la 150 kWh
— CC: „Amendamentul von Hebel”, neconstituțional
— Promo-LEX: reclame netransparente și mesaje manipulatoare în Găgăuzia
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: