provincial.md

Guvernul va aloca 25 milioane lei pentru programul de reintegrare a țării. Ce activități planifică

Guvernul urmează să aprobe Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2026, care include 31 de activități, cu un buget total de 25 de milioane de lei. Printre acestea se numără renovarea acoperișului unui liceu din Tiraspol, modernizarea unei secții a Inspectoratului de Poliție Bender, acordarea unui suport financiar pentru activitatea delegației R. Moldova în Comisia Unificată de Control, instalarea unui sistem de încălzire la Penitenciarul nr. 8 din municipiul Bender, precum și compensarea parțială a cheltuielilor suportate de deținătorii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol. Prevederile se regăsesc într-un proiect aflat pe masa Guvernului.

Proiectul privind aprobarea Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2026 se regăsește pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Guvernului, din 3 iunie, și va fi prezentat de vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri.

Programul include 31 de activități, cu un cost total de 25 de milioane de lei.

Printre activități se numără: renovarea acoperișului unui liceu din Tiraspol, procurarea a două unități de transport pentru elevi; reparația sălii de festivități a gimnaziului din satul Corjova, raionul Dubăsari; reparația a șase blocuri sanitare la o grădiniță din orașul Rezina; reparația oficiilor medicilor de familie din satele Japca, raionul Florești, și Doroțcaia, raionul Dubăsari; modernizarea Secției de Poliție în Transport Feroviar a Inspectoratului de Poliție Bender, acordarea unui suport financiar pentru activitatea delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control; reparația sistemului de alimentare cu apă potabilă din cadrul Batalionului 1 Infanterie Independent al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri, raionul Dubăsari, precum și instalarea sistemului de încălzire centralizată în blocul de detenție al Penitenciarului nr. 8 din municipiul Bender.

În această listă de activități se regăsește și compensarea parțială a cheltuielilor suportate de proprietarii și deținătorii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, urmare a plăților ilegale aplicate de Tiraspol la trecerea prin posturile neautorizate de control. Pentru această activitate este prevăzută suma de 3 milioane de lei.

NM by mihaelaconovali25

Conform proiectului aflat pe masa Guvernului, Ministerul Finanțelor va finanța cheltuielile pentru aceste activități în baza documentelor de plată, prezentate trezoreriilor regionale de către beneficiarii mijloacelor financiare.

În același proiect se menționează că beneficiarii alocațiilor vor realiza activitățile până la sfârșitul trimestrului IV al anului 2026. Totodată vor prezenta Cancelariei de Stat (Biroului politici de reintegrare), până la data de 15 ianuarie 2027, rapoartele anuale privind utilizarea alocațiilor pentru realizarea activităților. La rândul său, Cancelaria de Stat (Biroul politici de reintegrare), până la data de 1 martie 2027, va prezenta Ministerului Finanțelor raportul totalizator privind realizarea programului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un ex-premier român, în cursa pentru șefia Organizației Internaționale a Francofoniei. România mizează pe votul R. Moldova, care ar putea fi decisiv

Fostul prim-ministru al României Dacian Cioloș se numără printre favoriții la funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Competiția este una strânsă, iar votul Republicii Moldova ar putea fi decisiv, scrie Ziarul de Gardă.

Alegerea noului secretar general va avea loc pe 16 noiembrie, la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, în cadrul celui de-al XX-lea Summit al Francofoniei. Republica Moldova, membră cu drepturi depline a organizației din 1997, are drept de vot. Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au anunțat dacă vor participa la reuniune.

Potrivit surselor ZdG, România mizează inclusiv pe votul Republicii Moldova. Solicitat de publicație, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că va reveni ulterior cu o poziție oficială.

În competiție sunt patru candidați: Dacian Cioloș, susținut de România, actuala secretară generală Louise Mushikiwabo, din Rwanda, Juliana Lumumba, din Republica Democrată Congo, și Coumba Ba, din Mauritania.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Mediafax, șansele lui Cioloș sunt estimate la aproximativ 50%, iar unele evaluări le plasează puțin peste acest prag. Negocierile diplomatice continuă până în ultimul moment. Unul dintre argumentele invocate împotriva candidaturii sale este faptul că România nu este o țară africană. Cioloș a respins însă ideea că originea geografică ar trebui să conteze decisiv, subliniind că Francofonia este o organizație internațională.

Alegerea secretarului general se desfășoară cu ușile închise. Mai întâi, statele membre încearcă să ajungă la un consens, iar dacă acest lucru nu este posibil, câștigătorul poate fi desemnat prin vot cu majoritate simplă. Mandatul este de patru ani, pentru perioada 2027-2030.

Unul dintre subiectele sensibile ale scrutinului este conflictul dintre Rwanda și Republica Democrată Congo. Cele două state susțin candidate diferite, iar autoritățile de la Kinshasa acuză Rwanda că sprijină gruparea rebelă M23, implicată în conflictul din estul țării. Potrivit AFP, Republica Democrată Congo ar fi amenințat inclusiv cu retragerea din organizație dacă Louise Mushikiwabo va fi realeasă.

Dacian Cioloș este în prezent consilier prezidențial în România. Anterior, a fost prim-ministru, comisar european pentru Agricultură și președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European. Candidatura sa la conducerea Francofoniei a fost anunțată de președintele Nicușor Dan în martie 2026.

În campania electorală, Cioloș a pledat pentru reformarea organizației, mai multă transparență și consolidarea cooperării dintre statele membre. Acesta a propus inclusiv limitarea la două a numărului de mandate pentru funcția de secretar general.

Organizația Internațională a Francofoniei reunește 90 de state și guverne, dintre care 53 au statut de membri cu drepturi depline. Cu sediul la Paris, instituția promovează limba franceză, dar are și un rol diplomatic și politic, susținând cooperarea economică, educația și democrația.

Pentru România, obținerea funcției ar însemna o creștere a vizibilității diplomatice în special în Africa și Asia, regiuni în care Bucureștiul încearcă să își dezvolte relațiile politice și economice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: