diez.md

Hackerii ruși susțin că au spart site-ul FISC din Moldova. Instituția admite probleme tehnice, nu și atacul

Gruparea de hackeri anonimi din Rusia Killnet a anunțat un atac asupra site-ul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) din Republica Moldova. Aceștia au publicat și o captură foto, drept dovadă că portalul nu putea fi accesat. Contactați de NM, reprezentanții instituției au recunoscut că serviciile electronice au fost indisponibile o durată scurtă de timp, însă susțin că problemele tehnice nu au legătură cu un eventual atac cibernetic.

Primul mesaj de la Killnet

„Lovitură în inima Moldovei! Ce s-a întâmplat astăzi în Moldova? Răspuns: portalul https://servicii.fisc.md are probleme tehnice serioase”, se arată în mesajul publicat în rusă.

Telegram/killnet
Telegram/killnet

Al doilea mesaj Killnet despre site-ul SFS

Ulterior, în grupul Killnet a apărut un nou mesaj: „Ca să fie clar pentru toți. Azi-mâine sunt, de facto, ultimele zile pentru prezentarea rapoartelor statistice și cu privire la impozite, pentru luna precedentă. Este o bază unică, în acest mod sunt eliberate facturile fiscale, rapoartele cu privire la impozite și date statistice, accize, informații despre întreprinderi, serviciul factura electronică care are legături cu toate instituțiile de stat, de la mic la mare și nu pot fi utilizate facturi obișnuite din hârtie, ceea ce are influență asupra vânzărilor/cumpărărilor persoanelor juridice și a achizițiilor de stat… De facto, asupra FISC-ul vor curge plângerile și apelurile telefonice, pentru că până pe 25 trebuie prezentate toate rapoartele. Cu alte cuvinte, va fi fierbinte pentru ei în aceste zile”.

Reacția SFS: probleme tehnice

Contactat de NM, șeful Secției cooperare interinstituțională din cadrul Serviciului Fiscal de Stat Adrian Platon a confirmat că au existat anumite probleme tehnice pe parcursul zilei dei 24 august. Întrebat dacă motivul ar fi un atac cibernetic, acesta a declarat că nu există legătură dintre cele două evenimente.

„Serviciul Fiscal de Stat informează că serviciile electronice au fost indisponibile astăzi, în perioada de timp 9:40-10:15. Problemele tehnice au fost soluționate la scurt timp după apariția lor, iar la moment toate serviciile fiscale electronice funcționează fără careva impedimente”, a menționat reprezentantul SFS, fără să ofere alte detalii.

***

Killnet este o grupare de hackeri pro-Kremlin. Anterior, grupul a revendicat atacurile împotriva mai multor site-uri guvernamentale din mai multe țări, printre care România, Lituania sau Cehia. Aceștia au pe Telegram un grup închis cu peste 33 de mii de urmăritori. Postările sunt în limba rusă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: