Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federația Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere rusești. Așa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunțat că, pe 4 ianuarie, la Sevastopol a fost instituită stare de urgență de
Ucraina şi Rusia s-au confruntat luni în faţa celei mai vechi instanţe de arbitraj din lume, într-o dispută de lungă durată privind accesul la Marea Azov situată la est de Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Moscova, Kievul cerând „demolarea” podului construit de Rusia peste strâmtoarea Kerci, pe care-l consideră „un
Aflat în Ucraina, președintele Parlamentului de la Chișinău Igor Grosu a participat la inaugurarea unui memorial dedicat victimelor deportării în masă a tătarilor din Crimeea, în 1944. „Din păcate și în anul 2024, poporul tătar din Crimeea continuă să se confrunte cu persecuții politice și cu presiuni pe motive etnice,
Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a solicitat informații despre cazul moldoveanului care a fost reținut pentru că ar fi colaborat cu serviciile speciale ale Ucrainei de la Ministerul de Externe de la Moscova. În cazul în care se va confirma că persoana respectivă este originară din țara noastră, misiunea
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat că a reținut, pe teritoriul Crimeei anexate, trei „agenți ai serviciilor speciale ucrainene”. Printre aceștia, a comunicat serviciul rus, se regăsește și un cetățean al Republicii Moldova, născut în 1992. Ultimul ar fi „colectat și transmis informații, inclusiv fotografii și video,
124 de persoane au suferit răni în urma unor atacuri cu rachete asupra orașului Sevastopol din Crimeea anexată de Rusia, scrie Meduza. Printre răniți sunt 27 de copii. Alte 3 persoane au murit, printre care un copil de doi ani, o fată de 9 ani și o femeie în etate.
Cetățenii Republicii Moldova care sunt împotriva Uniunii Europene, dar susțin Federația Rusă trebuie să înțeleagă că această țară înseamnă război. Declarația a fost făcută de ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, în timpul ceremoniei de semnare a Pactului pentru Europa, care a avut loc pe 26 mai la Chișinău.
Ucraina a raportat că a lovit două nave mari de debarcare rusești în largul Crimeei anexate. Ar fi vorba despre navele „Yamal” și „Azov”, scrie Agentstvo. Guvernatorul instalat de ruși la Sevastopol, Crimeea, a spus că atacul de noaptea trecută a fost „cel mai masiv din ultima vreme”. O persoană
În portul Feodosia din Crimeea a avut loc o explozie, urmată de incendiu. Forțele armate ucrainene au raportat distrugerea unei nave rusești de debarcare „Novocerkassk”. Incendiul au avut loc în noaptea de 26 decembrie. Comandantul Forțelor aeriene ale Forțelor armate ucrainene Nikolai Oleșiuk a anunțat pe rețelele de socializare despre
Un hotel din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia, care aparține cântăreței Sofia Rotaru va fi „naționalizat”. Potrivit Kommersant, este vorba despre Villa Sofia Hotel din Ialta. Decizia de „naționalizare” a hotelului a fost luată de așa-numitul „Consiliu de stat al Crimeei”. Potrivit pretinsului Consiliu, Rotaru a cumpărat în