bbc.com

Hamas a eliberat încă trei ostatici, inclusiv un cetățean al Federației Ruse

Gruparea teroristă palesteniană Hamas a predat pe 14 februarie organizației Crucea Roșie trei ostatici – Sagui Dekel-Chen, cetățean american și israelian, Iair Horn, cetățean israelian, și Alexander Trufanov, cetățean rus și israelian. Bărbații se află pe teritoriul Israelului și sunt supuși unui examen medical preliminar, scrie BBC.

Cei trei bărbați au fost capturați de teroriști din kibuțul Nir Oz pe 7 octombrie 2023 – ziua atacului sângeros al Hamas împotriva Israelului, care a declanșat războiul dintre cele două părți. Potrivit presei, înainte de eliberarea lor din captivitate, în care au petrecut 498 de zile, toți trei au fost aduși pe o scenă în Khan Yunis, escortați de luptători înarmați cu mitraliere. Fiecare dintre ostatici a primit de la teroriști „certificate de eliberare”, precum și „hărți ale Palestinei” cu granițele pe care le revendică Hamas.

În schimbul acestor ostatici, Israelul trebuia să elibereze 369 de prizonieri și deținuți palestinieni. Schimbul a avut loc.

Acesta este al șaselea schimb de la începutul încetării focului între Israel și Hamas, pe 19 ianuarie. În prima etapă, părțile au convenit să schimbe 33 de ostatici israelieni contra a aproximativ 1 900 de prizonieri palestinieni. Anterior, Hamas predase deja Israelului 16 persoane. Dintre cei 17 rămași, conform ambelor părți, opt sunt morți.

Pe 10 februarie, Hamas a anunțat suspendarea eliberării ostaticilor, acuzând Israelul de încălcarea acordurilor de pace. Gruparea teroristă susținea că Israelul nu permite intrarea ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza. În replică, autoritățile israeliene au amenințat că vor relua acțiunile militare intense în Gaza. Totuși, mediatorii egipteni și qatarieni au reușit, potrivit reprezentanților Hamas, „să înlăture obstacolele și să reducă distanța” între părți. În cele din urmă, pe 13 februarie, gruparea a declarat că schimbul de pe 14 februarie se va desfășura conform planului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: