Hocheistul rus Ivan Fedotov ar fi fost reținut pentru sustragerea de la serviciul militar

Portarul rus de hochei pe gheață și membru al echipei naționale a țării, Ivan Fedotov, în vârstă de 25 de ani, a fost reținut pe 1 iulie la Sankt Petersburg. Fedotov este suspectat că s-ar fi sustras de la serviciul militar și că ar fi părăsit consiliul de recrutare în armată. Publicația online Fontanka scrie că Fedotov ar fi atras asupra sa atenția după ce, recent, a semnat un contract cu un club american de hochei.

Potrivit sursei citate, vineri după-amiază, forțele de ordine au descins pe mai multe adrese care îl vizau pe hocheist. Corespondentul Match TV Anna Andronova, care se afla cu jucătorul de hochei în momentul arestării, a declarat că aproximativ zece persoane l-au întâlnit pe jucătorul de hochei lângă Palatul de Gheață din Sankt Petersburg. Doi dintre ei purtau măști și camuflaj, restul erau în civil. Forțele de securitate nu i-au explicat jurnalistei motivul reținerii.

Reținerea a fost precedată de un apel din partea parchetului militar la Ministerul Afacerilor Interne, a scris Fontanka. Parchetul a precizat că „există suficiente motive pentru a-l considera pe Fedotov un evazionist al armatei” și ar putea fi suspectat că s-a sustras de la serviciu (articolul 328 din Codul penal). Mai târziu, Fontanka și Baza au raportat că Fedotov a fost reținut și dus la biroul militar de înregistrare și înrolare.

Fedotov joacă în CSKA (Clubul Sportiv al Armatei Centrale) din iulie anul trecut. În luna mai a acestui an, a devenit cunoscut faptul că a semnat un contract cu Philadelphia Flyers, club american de hochei. Anterior, nu a fost raportat că Fedotov ar putea fi trimis în armată. CSKA a declarat că a aflat despre reținerea portarului din presă și a adăugat: „Suntem siguri că autoritățile competente vor rezolva totul”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

tv8

Compensația minimă – 500 lei, maximă – 1000 de lei: cine NU va beneficia de ajutor la contor în sezonul rece 2026-2027⚡️⚡️⚡️

Începând cu 2 noiembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensații la energie. În timpul unei conferințe de presă, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a oferit mai multe detalii despre mecanismul de acordare a acestora. Printre condițiile pentru a beneficia de compensații se numără să nu deții mașini mai noi de trei ani sau imobile cu o valoare cadastrală mai mare de un milion de lei.

Compensațiile vor fi acordate sub formă monetară. Autoritățile estimează că aproximativ 660.000-670.000 de gospodării vor beneficia de acestea, comparativ cu 621.873 în sezonul trecut. Cererea poate fi depusă online sau cu ajutorul asistenților sociali autorizați.

Compensația minimă va fi de 500 de lei. Compensația maximă va putea să ajungă până la 1000 de lei pentru gospodăriile care utilizează gaze naturale și energie termică. Pentru cele care folosesc lemne/combustibil solid și energie electrică, compensația maximă va fi de 800 de lei.

Pentru a beneficia de compensații pentru luna noiembrie, cetățenii trebuie să depună cererea cel târziu până pe 27 noiembrie. „După 27 noiembrie, vom începe să filtrăm gospodăriile. (…) Către mijlocul lunii decembrie, persoanele vor putea accesa fie cabinetul personal, fie să se adreseze la asistentul social, ca să vadă ce compensație vor primi sau dacă au fost eligibili sau nu pentru compensații. La mijlocul lunii decembrie vom face primele plăți pentru luna noiembrie”, a spus ministra. Potrivit oficialei, înregistrarea este posibilă pe tot parcursul sezonului rece, „doar că compensația deja va fi primită din luna în care te-ai înregistrat și pentru lunile ulterioare”.

Gospodăriile beneficiare de compensații nu vor putea fi deconectate de la serviciile comunale pe durata sezonului rece, noiembrie-martie, cu condiția să achite cel puțin 50% din valoarea facturii.

De ce informații aveți nevoie pentru a depune cererea?

Cine nu va putea beneficia de compensații în acest sezon?

„Condițiile nu le vedem foarte restrictive. De fapt, majoritatea criteriilor sunt de anul trecut”, a spus ministra. Printre criteriile noi se numără deținerea unor mașini mai noi de trei ani. Totodată, a fost redus pragul valorii cadastrale a imobilelor. Referitor la ultimul criteriu, ministra a precizat: „Vreau să vă spun că este vorba de valoarea cadastrală înregistrată la cadastru. Noi astăzi, în Republica Moldova, avem doar 11% de imobile care au valoarea cadastrală mai mare de un milion. În rest, 89% din gospodării au valoarea cadastrală mai mică de un milion. (…) Noi vom lua valoarea cadastrală care a fost înregistrată anul trecut, înainte de reevaluare. (…) Valoarea cadastrală nouă va fi pusă în aplicare începând cu anul viitor. Anul acesta, înregistrările se fac conform valorii cadastrale de anul trecut”, a menționat Plugaru.

În cazul în care valoarea unui imobil depășește un milion de lei, chiar dacă acesta a fost procurat printr-un credit ipotecar care încă este achitat, gospodăria va fi considerată neeligibilă.

Autoritățile estimează că ar fi nevoie de 2,6-2,7 miliarde de lei pentru acest program. Guvernul a alocat deja 500 de milioane de lei. Referitor la restul sumei, ministra a spus că autoritățile sunt în negociere cu mai mulți donatori pentru a vedea „ce suport pot oferi pentru perioada rece a anului”. „Cred că într-o lună, după ce avem înregistrarea deja în sistem, vedem câte gospodării se califică, vom putea avea o estimare mai clară a bugetului și vom putea anunța ce sumă din bugetul necesar va fi acoperită de către donatori și ce sumă va veni din bugetul de stat”, a menționat oficiala. În cazul în care nu va exista un sprijin din partea donatorilor, bugetul programului va fi acoperit de stat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: