TSV

Ignatiev s-a plâns OSCE că mai mulți locuitori ai Transnistriei ar fi dați în căutare datorită „Legii separatismului”. Reacția Chișinăului

Conducătorul instituției de la Tiraspol responsabilă de „relații externe”, Vitalii Ignatiev, a avut pe 4 august o întrevedere cu Ambasadorul Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, aflat într-o vizită în Republica Moldova. Acesta le-a spus partenerilor externi că datorită legii cu privire la separatism Chișinăul a anunțat în căutare mai multe persoane din stânga Nistrului. 

„Problemele nu se rezolvă, iar Chișinăul creează altele noi. Autoritățile centrale încalcă acordurile. Este necesară intervenția mediatorilor pentru a relua negocierile. Chișinăul a părăsit efectiv mecanismul Punctelor de Înmatriculare a Vehiculelor și acest lucru poate duce la situații negative”, a declarat Ignatiev.

Totodată, Tiraspolul spune că malul stâng deja are probleme din cauza legii cu privire la separatism. Ignatiev susține că Chișinăul a anunțat în căutare reprezentanții Tiraspolului.

De asemenea, Ignatiev s-a plâns că importul de echipamente medicale și medicamente în stânga Nistrului încă rămâne una gravă. 

„Autoritățile centrale au au promis că vor rezolva această problemă, dar situația nu s-a mișcat din loc. Probabil că echipamentul va trebui returnat producătorului, deoarece va expira fără a fi instalat în scaner”, a mai spus Ignatiev. 

Totuși, Tiraspolul se declară deschis pentru dialog.

Contactat de NM, Biroul politici de reintegrare a reinterat faptul că incriminarea infracțiunii de separatism în legislația Republicii Moldova nu a afectat formatele de dialog existente între Chișinău și Tiraspol.

„Formatele de dialog rămân în continuare la dispoziție și urmează a fi utilizate în vederea soluționării problemelor stringente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, din perspectiva politicilor de reintegrare a țării. Cu certitudine persoanele care nu încalcă prevederile legislației naționale în vigoare nu sunt subiecți ai formelor de răspundere juridică corespunzătoare”, au precizat reprezentanții Biroului politici de reintegrare.

UPDATE Informația că autoritățile constituționale au deschis dosare penale pe acțiuni de separatism și ar fi deja persoane date în căutare națională pe această infracțiune s-a adeverit a fi falsă.

Serviciul de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a comunicat pentru Zona de Securitate că nu sunt emise astfel de mandate de anunțare în căutare și că, în acest moment, nu există nici dosare curente pe fapte invocate de Ignatiev.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu le mulțumește celor care pregătesc Moldova de aderarea la UE, înainte de reuniunea comisiei interguvernamentale de la Luxemburg

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor și echipei Biroului pentru Integrare Europeană pentru munca depusă în pregătirea aderării Republicii Moldova la UE. Șefa statului s-a întâlnit la Președinție cu o parte dintre cei implicați pe 13 octombrie, în ziua în care Moldova urmează să deschidă negocierile pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”.

„Republica Moldova – tot mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană! Deschidem azi, la Luxemburg, negocierile pe încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Avem, astfel, 24 din cele 33 de capitole deschise”, a scris șefa statului într-o postare pe rețele.

Președinta Maia Sandu susține că în spatele acestui progres „stă munca a sute de oameni care, de câțiva ani, lucrează neîncetat pentru a pregăti Republica Moldova de aderarea la UE”.

„Sunt conducători și funcționari din ministere și agenții publice, sub îndrumarea echipei de la Biroul pentru Integrare Europeană, care armonizează legislația, pregătesc reformele și negociază capitolele. Munca lor nu este întotdeauna văzută și apreciată, dar mai ales datorită efortului acestor oameni am reușit să avansăm atât de mult într-un timp atât de scurt.Am discutat cu o parte dintre ei astăzi și le-am mulțumit pentru efortul depus. Mai avem mult de lucru și contez și mai departe pe profesionalismul și perseverența tuturor celor implicați. Felicitări și continuăm cu aceeași hotărâre!”, se mai arată în mesajul transmis de șefa statului.

Maia Sandu/Facebook

Precizăm, deschiderea oficială a celor două grupuri de capitole va avea loc la Luxemburg, la cea de-a patra Conferință Interguvernamentală Moldova–UE. Reuniunea va începe la ora 21:00, ora Moldovei. La ora 22:00 este programată o conferință de presă comună, la care Cristina Gherasimov va participa alături de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, și ministrul irlandez pentru afaceri europene, Thomas Byrne. NM va transmite în direct declarațiile celor trei oficiali.

Amintim, Moldova a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru cele două grupuri de aderare la UE pe 7 octombrie.

Chișinăul speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: