BBC

Igor Dodon a anunțat când ar putea fi redeschise frizeriile

Cel mai probabil, activitatea frizeriilor va fi reluată din 16 mai. Declarația a fost făcută de către Igor Dodon, în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 15 mai.

„Din câte știu, astăzi, la ora 17:00 va fi o ședință la guvern și vor fi luate unele decizii despre relaxarea măsurilor restrictive. Posibil ca de mâine tot ce ține de frizerii își vor relua activitatea. Decizia va fi anunțată diseară de către prim-ministru. În ceea ce ține de saloane de frumusețe, centre comerciale, săli de sport… și eu vreau să se redeschidă cât mai repede. Dar totul depinde de situație”, a precizat Dodon.

Șeful statului a menționat că multe țări au prelungit starea de urgență până în iulie, deoarece situația privind pandemia de coronavirus nu s-a îmbunătățit.

„Noi am anulat unele restricții. Deja ne critică pentru faptul că am permis activitatea anumitor piețe. Dar înțelegem că dacă nu le vom deschide, oamenii nu vor putea să câștige bani și să-și hrănească familiile”, a spus președintele țării.

Igor Dodon a mai spus că ajutorul de șomaj în mărime de 2775 de lei este important, dar insuficient pentru întreținerea unei familii. Potrivit acestuia, peste 25 de mii de oameni beneficiază deja de acest ajutor.

Amintim că pe 15 mai se încheie starea de urgență din Republica Moldova. Autoritățile au decis să nu o prelungească.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Ploi cu descărcări electrice în nord, centru și sud săptămâna viitoare: în ce zile sunt prognozate. Prognoza meteo

Pentru săptămâna viitoare sunt prognozate averse cu descărcări electrice în Republica Moldova. Acestea sunt așteptate marți în nordul și centrul țării, miercuri în centru și sud, iar duminică doar în nord. Temperaturile vor oscila între +12°C și +34°C. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +25°C și +29°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +29°C și +33°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +30°C și +34°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: