Надежда Копту / NewsMaker

Igor Dodon va mai sta încă 20 de zile în arest la domiciliu

Fostul șef al statului, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 20 de zile. Decizia a fost dictată de magistrații de la Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana.

Judecătorii au aprobat parțial cererea procurorilor, care au cerut ca arestarea fostului președinte să fie prelungită cu 30 de zile. Totodată, avocatul lui Dodon este nemulțumit de decizia instanței și intenționează să o conteste în Camera de Apel.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, motivele care au stat la baza înaintării demersului de către procurorii anticorupție sunt determinate de existența în continuare a riscului împiedicării bunei desfășurări a urmăririi penale, exercitării presiunilor și influențelor necorespunzătoare asupra procurorilor, riscului distrugerii probelor și influențării martorilor prin determinarea unor persoane de a da declarații mincinoase, precum și riscul eschivării de la răspundere penală.

„În susținerea riscurilor invocate, procurorii au prezentat probe noi, administrate recent la 26 și 29 august și respectiv 08 Septembrie 2022, precum și cele administrate anterior la 21 iunie 2022, care în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, confirmă temeinicia riscurilor invocate. Alte măsuri preventive neprivative de libertate cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar nu au capacitatea de a preveni riscurile invocate supra și a asigura buna desfășurare a urmăririi penale”, consideră procurorii.

***
Igor Dodon figurează într-un dosar penal
 în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: