Foto: Igor Grosu

Igor Grosu a fost reales președinte al PAS

Igor Grosu a fost reales președintele al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Congresul formațiunii, reunit duminică, 14 iunie, l-a confirmat pentru un nou mandat.

Congresul PAS se desfășoară la Palatul Republicii.

Circa 1 000 de membri de partid cu drept de vot, delegați de organizațiile teritoriale și organizațiile afiliate, participă la eveniment. La eveniment sunt prezenți și mai mulți invitați, printre care prim-ministrul Alexandru Munteanu, premierul interimar al României, Ilie Bolojan, prim-vicepreședintele Parlamentului Greciei, Giannis Plakiotakis, vicepreședintele Parlamentului European, Siegfried Mureșan.

NewsMaker
NewsMaker

Maia Sandu, fondatoare PAS, care a renunțat la conducerea formațiunii după ce a fost aleasă președinte al Republicii Moldova, conform prevederilor legale care interzic șefului statului să fie membru de partid, a transmis un mesaj video.

„Când împreună cu alți colegi am fondat Partidul Acțiune și Solidaritate, echipa încăpea într-un birou. Acum sala este neîncăpătoare. Însă puterea voastră nu stă atât în numărul mare, cât în unitate și angajament față de aceleași valori comune. Sunt mândră de ce am reușit împreună și sunt recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la eliberarea țării de corupți, scoaterea Republicii Moldova din izolare și punerea pe un drum corect, de partea bună a istoriei. Am rezistat în ciuda dificultăților, am muncit mult. Am comis și greșeli, dar niciodată nu am deviat de la principiile fundamentale: interesul național deasupra intereselor proprii, curaj, respect pentru oameni, toleranță zero față de lipsa de integritate și prioritizarea în orice activitate a corectitudinii și onestității. (…) Vă doresc să celebrați bucuria reușitelor trecute, dar și să purtați mereu pe umeri responsabilitatea viitorului”, a declarat Maia Sandu.

În cadrul congresului, Igor Grosu a fost reales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), fiind susținut de 925 de membri. Alți 27 de membri au votat împotrivă. Grosu a fost singurul candidat la funcția de lider al formațiunii.

***

Partidul Acțiune și Solidaritate a fost fondat în 2016.

În 2020, după ce fondatoarea formațiunii, Maia Sandu, a câștigat alegerile prezidențiale și a devenit președinte al Republicii Moldova, Igor Grosu a preluat conducerea interimară a partidului. Ulterior, la 15 mai 2022, acesta a fost ales președinte cu atribuții depline al PAS.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Celal Gunes/AA/picture alliance

SUA oferă o recompensă de până la $20 mln pentru informații despre programul nuclear al Iranului

Autoritățile de la Washington oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari și posibilitatea relocării în Statele Unite ale Americii în schimbul unor informații despre programul nuclear al Iranului. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Central al Forțelor Armate ale SUA (CENTCOM), vineri, 6 noiembrie, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Potrivit CENTCOM, oferta face parte din programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA. Recompensa este oferită pentru informații despre programul nuclear iranian, inclusiv despre instalațiile, echipamentele și persoanele implicate în dezvoltarea acestuia, printre care și membri ai comunității științifice.

Programul a fost lansat în 1984 și face parte dintr-un sistem guvernamental de recompense pentru informații care pot contribui la protejarea cetățenilor americani și a intereselor Statelor Unite ale Americii. Autoritățile nu au precizat în ce condiții informațiile furnizate ar putea fi recompensate cu suma maximă de 20 de milioane de dolari.

Acuzațiile la adresa Iranului

În anunțul privind recompensa, Departamentul de Stat a afirmat că Iranul nu și-a respectat obligațiile asumate în cadrul acordurilor de garanții cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Din acest motiv, agenția nu mai poate monitoriza în permanență producția și stocurile unor componente esențiale, precum centrifugele.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în repetate rânduri că armata americană a distrus practic în totalitate programul nuclear al Iranului.

„Dacă nu am fi atacat Iranul, astăzi nu ați mai fi avut Israelul. Dacă Iranul ar fi avut arme nucleare, le-ar fi folosit. Ar fi distrus întregul Orient Mijlociu”, a declarat Trump în seara zilei de 6 noiembrie, la West Palm Beach, în statul Florida, relatează Deutsche Welle.

Trump spune că Iranul vrea să încheie un acord

Totodată, președintele american a afirmat că Iranul își dorește încheierea conflictului, după ce economia și forțele sale armate ar fi fost grav afectate în cele opt luni de război.

„În prezent, purtăm negocieri cu ei. Își doresc foarte mult să ajungă la un acord”, a declarat Trump.

Mediatorii și-au intensificat eforturile diplomatice pentru a preveni reluarea luptelor. Pe 3 noiembrie, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că guvernul său continuă să caute o soluție diplomatică la criză.

La începutul acestei săptămâni, Trump a declarat că mai are de „rezolvat” una sau două ținte. Printre acestea a menționat așa-numitul munte Pickaxe, situat în centrul Iranului. Se presupune că acolo s-ar afla o instalație nucleară, însă autoritățile de la Teheran neagă acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: