allmoldova.com

În ce condiții alegerile din toamnă s-ar putea desfășura timp de 2 zile? Precizările CEC

Pentru organizarea alegerilor locale generale timp de două zile consecutiv trebuie să existe o situație excepțională. Această prevedere este o regulă universală pentru toate alegerile și poate fi aplicată și în scrutinul din toamnă. Precizările au fost făcute de vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) Pavel Postica. El a adăugat că o situație excepțională „trebuie să fie ceva ieșit din comun”, cum ar fi de exemplu „o alunecare de teren care a afectat o localitate în întregime”. 

Postica a fost întrebat la Vocea Basarabiei pentru ce scrutin este valabilă probabilitatea desfășurării alegerilor timp de două zile. „E o regulă universală, care poate fi aplicată inclusiv în alegerile locale generale”, a comunicat el.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei, „acum, cel puțin, nu avem anumite semnale de acest fel, termenul pe care îl avem e de 25 de zile până la ziua alegerilor (…) și trebuie să fie criteriile obiective, adică trebuie să fie ceva excepțional care să determine examinarea acestei oportunități de organizare a alegerilor pe parcursul a două zile”.

„Trebuie să fie ceva ieșit din comun, deci ceva excepțional, ori o anumită stare de urgență, ori o anumită situație excepțională doar pe teritoriul poate unei anumite localități, eu nu știu, chiar lucrurile pot fi diferite, o situație excepțională, o alunecare de teren care a afectat o localitate în întregime, secția de votare se deschide în altă localitate la distanță de vreo 10-15 kilometri. Deci e logic că pentru acești alegători sau ei sunt repartizați în multe alte localități, noi ne-am întâlnit cu astfel de situații în istoria Republicii Moldova, care nu au fost în perioada electorală, regula generală spune că este posibil, deja când aplici regula generală într-o situație specială, atunci vezi”, a menționat Postica.

Totodată, el a menționat că starea de urgență instituită de Parlament nu va afecta desfășurarea alegerilor locale. Potrivit lui Postica, „în legea cu privire la stabilirea stării de urgență, de asediu sau de război este prevăzut foarte exact că dacă parlamentul consideră necesar și consideră judicios ca alegerile să poată să fie organizate în acest interval de timp, chiar dacă este stare de urgență, atunci ele pot fi organizate”.

***

Alegerile locale generale urmează să se desfășoare în această toamnă, pe data de 5 noiembrie. În cadrul scrutinului vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Farmacia Familiei Group a reunit experți din Republica Moldova și România, la Prima Conferință Internațională dedicată farmaciștilor din rețea

Peste 400 de farmaciști din rețeaua Farmacia Familiei au participat la prima ediție a Conferinței științifico-practice cu participare internațională „Farmacistul de azi: Expertiză • Responsabilitate • Dezvoltare”, un eveniment dedicat schimbului de experiență și dezvoltării profesionale continue în domeniul farmaceutic.

Evenimentul este în premieră absolută pentru țara noastră și s-a desfășurat cu implicarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și a Asociației Farmaciștilor din Republica Moldova. Timp de două zile, acesta a reunit profesioniști din domeniul medical și farmaceutic, reprezentanți ai mediului academic și experți din România.

Specialiști de prestigiu și interacțiuni științifico-practice

Programul științific al celor două zile a reunit specialiști cu experiență națională și internațională, care au abordat subiecte actuale pentru profesia farmaceutică și sănătatea pacienților, precum responsabilitatea farmacistului, utilizarea corectă a antibioticelor, consilierea pacienților cu afecțiuni respiratorii și cardiace, sănătatea mintală, efectele stresului și managementul durerii.

Programul a inclus și subiecte despre rolul farmacistului în orientarea pacienților către alegeri informate privind diferite produse.

Prezentările și sesiunile de întrebări și răspunsuri le-au oferit participanților ocazia să își actualizeze cunoștințele, să discute situații din practică și să facă schimb de experiență cu alți profesioniști.

Un spațiu pentru învățare și colaborare

Pe lângă programul științific, evenimentul a inclus o zonă expozițională în care participanții au descoperit produsele și soluțiile partenerilor, au discutat cu reprezentanții acestora și au creat noi conexiuni profesionale.

„Această conferință reprezintă un angajament ferm al Farmacia Familiei Group față de dezvoltarea continuă a profesioniștilor din domeniul farmaceutic. Am creat un spațiu dedicat schimbului de experiență și consolidării rolului farmacistului ca partener crucial în sistemul de sănătate, punând expertiza, responsabilitatea și dezvoltarea în centrul dialogului profesional”, spun reprezentanții Farmacia Familiei Group.

Conferința „Farmacistul de azi: Expertiză • Responsabilitate • Dezvoltare”, organizată de Farmacia Familiei Group s-a desfășurat în perioada 14-15 octombrie, în Capitală. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: