Getty Images/imagine simbol

În ce țări vor fi transportați refugiații ucraineni din Moldova? AAC a desemnat companiile care vor efectua 4 curse neregulate

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a desemnat doi operatori aerieni care vor efectua patru curse neregulate pentru transportarea refugiaților. Potrivit AAC, este vorba despre companiile aeriană Fly One și Wizz Air.

Compania Fly One a fost desemnată pentru operarea în perioada 11-13 martie 2022 a zborurilor pe rutele Chișinău – Istanbul, la preț de 120 EUR pentru un pasager; Chișinău – Frankfurt (180 pax) – preț per pasager 160 EUR și Chișinău – Barcelona (180 pax) – prețul fiind de 240 EUR de călător.

În preț este inclus și transportul unui bagaj de cală de 23kg/pasager.

Iar compania aeriană Wizz Air a fost desemnată pentru operarea în perioada 11-13 martie 2022 a unei singure curse aeriene, Chișinău – Varșovia. Doritorii vor trebui să achite 112 EUR de persoană. De asemenea, în preț este inclus și transportul unui bagaj de cală de 23kg/pasager

În scopul comercializării biletelor, operatorii aerieni vor contacta lista persoanelor înregistrate la adresa www.caa.md/repatriere pentru destinațiile date.

În acest moment, în Republica Moldova se află peste 132 000 de refugiați din Ucraina. În țară sunt 93 de centre autorizate funcționale, dintre care 39 în Chișinău. Numărul total de locuri disponibile este de peste 6 mii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Comisara europeană Marta Kos, așteptată din nou la Chișinău. Se va adresa deputaților din Parlament

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va susține un discurs pe 9 noiembrie în Parlamentul Republicii Moldova. Oficiala europeană se va adresa deputaților și va comunica despre următoarele angajamente pe care Republica Moldova trebuie să și le asume în procesul de integrare europeană. Anunțul a fost făcut pe 5 noiembrie de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă.

Grosu a spus că luni, 9 noiembrie, va avea loc o ședință a Parlamentului, la ora 14:00.

„Vom avea în Parlament pe comisarul, doamna Marta Kos, care va veni cu un mesaj, o alocuțiune în adresa deputaților. Vom afla mai multe și despre foaia de parcurs, despre următoarele angajamente pe care trebuie să ni le asumăm pentru a ține orarul angajamentele noastre în timp în procesul de integrare europeană”, a anunțat Grosu.

Despre faptul că va efectua o vizită la Chișinău, comisara europeană pentru extindere a anunțat la mijlocul lunii octombrie, în cadrul conferinței de presă organizate după deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3. Ea a spus că va fi la Chișinău pe 9 și 10 noiembrie. Menționăm că ultima sa vizită în Republica Moldova a avut loc pe 4 iunie. Înainte de aceasta, oficiala europeană a fost la Chișinău în luna noiembrie 2025.

***

Amintim că, pe 4 noiembrie, Republica Moldova a primit raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate în procesul de aderare la UE. Potrivit premierului Vasile Tofan, Comisia plasează Moldova printre patru cele mai avansate țări în procesul de aderare. Potrivit UE, negocierile ar putea fi închise provizoriu la începutul lui 2028, dacă Moldova menține ritmul reformelor. Detalii AICI.

Comisara europeană Marta Kos a declarat, în timpul prezentării Pachetului privind extinderea UE, că Republica Moldova și Ucraina „sunt gata să deschidă toate clusterele de negocieri”. Oficiala europeană și-a exprimat speranța că statele membre vor ajunge în curând la un consens privind clusterele rămase. Kos a calificat drept „ambițios” obiectivul Chișinăului de a încheia negocierile la începutul lui 2028 și a declarat că, pentru a-l atinge, Moldova va trebui să obțină rezultate clare în toate capitolele de negociere. Detalii – AICI. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: