Facebook/Inspectoratul pentru Protecția Mediului

„În Codrii Orheiului practic nu mai avem poienițe cu ghiocei”. Avertismentul Inspectoratului de Mediu

Poienele cu ghiocei din Codrii Orheiului dispar treptat din cauza colectării necontrolate a florilor, cu scopul de a fi comercializate. Avertismentul a fost lansat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM), care a îndemnat cetățenii să nu cumpere buchete de ghiocei.

IPM a menționat că, prin colectarea ghioceilor cu tot cu bulb, planta nu mai are posibilitatea să se regenereze, astfel, an de an, zonele unde odinioară creșteau aceste flori devin tot mai sărace.

„În Codrii Orheiului practic nu mai avem poienițe cu ghiocei, care ar bucura privirea cu frumusețea și gingășia lor, dar prezența lor în special pe acostamentul traseului național Chișinău-Soroca, km.37-39 este faptul aducerii din alte localități, din alte raioane sau se vând florile care cresc la ei în curțile particulare. Inspectorii de mediu din Orhei atenționează faptul că plantele efemere sunt extrem de sensibile și nu merită să le curmăm viața, deoarece își pierd valoarea în câteva zile, mai ales colectate deteriorând rădăcinile”, a spus Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Instituția a mai subliniat că cumpărarea buchetelor de ghiocei este o contribuție indirectă „la distrugerea lor”.

„Atât timp cât sunt încurajate acțiunile de colectare și comercializare a ghioceilor, acest flagel nu v-a fi stopat”, a menționat instituția.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/ДСНС України

O casă din Odesa, lovită de drone rusești: două persoane au fost ucise, iar altele 7 rănite (VIDEO)

Două persoane au murit, iar alte șapte au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra orașului Odesa, în dimineața zilei de 13 noiembrie. În aceeași zi, atacurile rusești au provocat victime și în alte regiuni ale Ucrainei, relatează Meduza.

În Odesa a fost țintă o locuință cu un singur etaj, fiind distrusă clădirea. Atacul a provocat inclusiv un incendiu. Două persoane au murit, iar încă șapte au fost rănite. De asemenea, 11 mașini au fost avariate.

În orașul Zaporojie, un adolescent de 17 ani a murit, iar alte 13 persoane au fost rănite, inclusiv cinci copii.

În regiunea Harkov, șapte persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma loviturilor asupra unor locuințe. Salvatorii au scos de sub dărâmăturile unei case distruse un cuplu.

Alte șase persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite în orașul Rivne, unde a fost avariată o clădire rezidențială. Autoritățile au evacuat 42 de locatari.

În capitala Kiev, o dronă a lovit un spital din sectorul Șevcenkivski. În urma impactului, a izbucnit un incendiu, iar etajul al doilea al clădirii a fost parțial distrus. O persoană a fost rănită, iar 37 de oameni au fost evacuați.

Infrastructura petrolieră din Samara, atacată

Tot pe 13 noiembrie, patru persoane au murit în urma unui atac cu drone ucrainene asupra unei întreprinderi industriale din regiunea rusă Samara. Informația a fost comunicată de guvernatorul regiunii, Veaceslav Fedorișcev. Potrivit acestuia, mai multe persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale, însă numărul acestora nu a fost precizat.

Guvernatorul nu a dezvăluit numele întreprinderii vizate. Canalul ucrainean de monitorizare Exilenova+ a scris însă că ar fi vorba despre stația de pompare a petrolului „Samara”.

Aceasta este o infrastructură importantă pentru transportul și depozitarea petrolului provenit din Tatarstan, Siberia de Vest și alte regiuni petroliere ale Rusiei.

Potrivit Meduza, stația a mai fost vizată de atacuri ucrainene. În luna octombrie, întreprinderea ar fi fost atacată de cel puțin patru ori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: