Furnizorul de căldură de la Chișinău anunță că la moment sunt conectate la agentul termic 115 grădinițe, 3 instituții medicale și 5 școli.
„Procedura de conectare la încălzire este în plină desfășurare. Astfel, la moment sunt conectate la agentul termic 115 grădinițe, 3 instituții medicale și 5 școli”, comunică Termoelectrica.
Furnizorul precizează că începerea conectării la căldură a fost asigurată în legătură cu temperaturile scăzute înregistrate în ultimele zile, precum și a solicitărilor din partea autorităților publice sau administratorilor edificiilor.
Anul trecut, sezonul de încălzire a început pe 22 octombrie. În subordinea Primăriei mun. Chișinău sunt 134 de grădinițe, 135 de școli și licee și 62 de instituții medicale. O parte din acestea dispun de centrale termice autonome.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Peste o mie de persoane au protestat în seara zilei de joi, 11 decembrie, în Piața Victoriei din București, scrie Euronews. Manifestația a avut loc în contextul dezvăluirilor din documentarul Recorder și la câteva ore de la conferința de presă susținută de Curtea de Apel București. Oamenii au ieșit în stradă și la Cluj și Iași.
Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum: „RO ALERT. Mă sună Savonea”, „Justiție, nu corupție”, „Savonea, jos labele de pe justiție”, „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”. De asemenea, ei au strigat: „Magistrați, nu vă cenzurați”, „Noi vrem dreptate, nu imunitate”, „Savonea, nu uita, justiția nu-i a ta”, „Magistrați independenți, nu obedienți”, „Jos Predoiu”.
Manifestanții au cerut demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a ministrului Justiției, Radu Marinescu, a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și a procurorului-șef al DNA, Marius Voineag.
Oamenii au ieșit în stradă și la Cluj. Potrivit sursei citate, peste 500 de persoane ar fi participat la manifestație.
Potrivit Digi24, aproximativ 150 de persoane au protestat și în fața Judecătoriei Iași.
Jurnaliștii de la Recorder au publicat pe 9 decembrie documentarul „Justiție capturată”, cu o durată de două ore. Potrivit acestora, investigația — care sintetizează o muncă de investigație de peste un an și jumătate — explică mecanismele prin care sistemul judiciar din România a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni. Potrivit Recorder, mărturiile adunate din interiorul sistemului de justiție sunt de o gravitate fără precedent. În documentarul Recorder, printre cei intervievați au fost: fostul șef de secție militară la DNA, Liviu Lascu; fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi și Marius Voineag, Crin Bologa; judecătorul Laurențiu Beșu; dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că situațiile prezentate în documentar trebuie investigate, iar persoanele vinovate – pedepsite. Totodată, el i-a invitat pe toți magistrații să îi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină.
După dezvăluirile din documentar, aproape 1.000 de persoane au ieșit în stradă în seara zilei de 10 decembrie, în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii din București. Un protest a avut loc și la Cluj. Protestatarii au cerut demisii, inclusiv pe cea a șefului Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Marius Voineag. Totodată au cerut demisia șefei de Înalta Curte de Casație și Justiție, Lia Savonea, dar și demisia fostului ministru al Justiției, în prezent ministru de Interne, Cătălin Predoiu.
Pe 11 decembrie, judecătoarea Curții de Apel București Raluca Moroșanu a declarat în timpul unei conferințe de presă că dezvăluirile colegului său, magistratul Laurențiu Beșu, făcute în cadrul documentarului, sunt adevărate. Președinta Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie, a afirmat că aceste dezvăluiri constituie „instigare publică împotriva ordinii constituționale” și că s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii.