dw.com

În Moldova a fost livrat un nou lot de vaccinuri Pfizer. Sunt disponibile peste 32 de mii de doze

Republica Moldova a recepționat, în seara de 16 septembrie, alte 32 760 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech.  Acestea au fost depozitate la Agenția Națională pentru Sănătate Publică și urmează să fie distribuite, proporțional, în toate punctele de vaccinare din țară, a anunțat Ministerul Sănătății. 

Este a șaptea tranșă din lotul total de 700.830 de doze care a fost achiziționat de Ministerul Sănătății prin intermediul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă.

Achiziția a fost realizată în contextul implementării Componentei „Sănătate” a Proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, în conformitate cu Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), semnat la data de 29 iulie 2020 și ratificat prin Legea nr. 168/2020.

În total, Republica Moldova a recepționat 367.380 de doze de vaccin Pfizer. Prin intermediul platformei COVAX – 125.190 de doze, donație din partea României – 100.620 de doze, achiziții – 141.570 de doze.

Până în acest moment, circa 747 mii de persoane din Republica Moldova au încheiat schema completă de vaccinare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТАСС

Mister în jurul exploziei de la restaurantul din Moscova, unde s-ar fi aflat comandantul Forțelor Aerospațiale ruse: ce scrie presa

Multe circumstanțe ale exploziei de la restaurantul Balzi Rossi, situat în Piața Kudrinskaia din centrul Moscovei, rămân neclare. Autoritățile au calificat cazul drept un act terorist, însă nu au precizat împotriva cui a fost îndreptat atacul. De asemenea, nu au fost confirmate informațiile potrivit cărora numărul morților ar fi crescut la cinci. În același timp, presa rusă și canalele de Telegram aproape că nu au dubii că, sâmbătă seara, la acel restaurant trebuia să-și sărbătorească jubileul general-colonelul Aleksandr Ceaiko, numit recent comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, care a împlinit 55 de ani pe 27 iulie, relatează BBC.

Explozia din 1 august de la restaurantul italian s-a produs în momentul în care un agent de pază (unele canale de Telegram susțin că ar fi fost afiliat Serviciului Federal de Protecție al Rusiei) a oprit o femeie-curier, care adusese la local un cadou ambalat într-o cutie.

Comitetul Național Antiterorist al Federației Ruse a anunțat că au murit agentul de pază, femeia-curier și încă o persoană. În primele comentarii s-a presupus că dispozitivul exploziv a fost detonat de la distanță, iar femeia ar fi putut să nu cunoască ce se afla în interiorul cutiei.

Ziarul „Izvestia” a scris, citând surse proprii, că între timp au murit doi dintre răniți. Totuși, nu au existat comunicări oficiale în acest sens. Autoritățile nu au făcut publice numele persoanelor decedate și ale celor rănite, notează BBC. Singura declarație oficială nouă făcută în ziua următoare exploziei a venit din partea primarului Moscovei, Serghei Sobianin. El a calificat incidentul drept un act terorist.

Potrivit sursei citate, presa și canalele de Telegram, inclusiv multe canale cunoscute pro-război, aproape că nu au dubii că la restaurantul Balzi Rossi era sărbătorită aniversarea general-colonelului Aleksandr Ceaiko, comandantul-șef al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei. Ceaiko a împlinit 55 de ani pe 27 iulie. La petrecerea organizată într-unul dintre cele mai scumpe restaurante din capitală s-au adunat aproximativ 50 de invitați. În story-urile rețelelor sociale au apărut fotografii ale unei scene decorate cu inscripția „Aleksandr 55” (autenticitatea acestora nu a fost confirmată). Pe rețelele sociale și pe site-ul localului, vizitatorii au fost informați că, în acea zi, restaurantul va fi închis pentru un banchet, iar oaspeții vor fi așteptați acolo abia a doua zi.

Publicația „Verstka” a scris, citând surse proprii, că printre răniți s-ar afla și fiica comandantului Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, Maria Ceaiko, în vârstă de 25 de ani, precum și soțul acesteia, în vârstă de 27 de ani.

Generalul Ceaiko a devenit comandantul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei la începutul lunii mai a acestui an. Numirea sa a venit după ce Vladimir Putin îl schimbase pentru a doua oară, de la începutul războiului, pe comandantul-șef al Forțelor Aerospațiale. Predecesorul său, generalul Viktor Afzalov, preluase funcția în octombrie 2023, în locul generalului Serghei Surovikin, care a căzut în dizgrație după rebeliunea lui Evgheni Prigojin.

Noul comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, Ceaiko, a condus trupele Districtului Militar de Est la începutul invaziei ruse în Ucraina. Unitățile aflate sub comanda sa au fost acuzate de implicare în crime de război comise la Bucea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: