noi.md

În Moldova va fi creat un sistem care va comunica date despre nivelul de poluare a aerului

Legea calității aerului atmosferic a fost votată, în ședința plenară de astăzi, în lectura a doua, cu votul unanim al deputaților prezenți în sală. Astfel, este prevăzută crearea Sistemului Național de Monitorizare și Gestionare Integrată a Calității Aerului (SNMGICA) pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Proiectul, potrivit unui comunicat al Parlamentului, urmărește îmbunătățirea monitorizării și evaluării calității aerului și garantarea furnizării informațiilor cu privire la calitatea aerului atmosferic publicului, în corespundere cu prevederile Directivelor Europene.

Scopul final este consolidarea capacităților instituționale în identificarea și punerea în aplicare a celor mai eficiente măsuri de reducere a emisiilor la niveluri care să minimizeze efectele nocive asupra sănătății umane și a mediului.

Astfel, este prevăzută crearea SNMGICA pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În opinia autorilor, acest fapt va permite obținerea datelor veridice privind nivelul de poluare a aerului și va asigura prevenirea dezvoltării unor proiecte publice sau private, care pot avea un potențial impact asupra calității aerului atmosferic în anumite zone unde limitele emisiilor de poluanți sunt depășite.

La fel, implementarea SNMGICA va contribui la respectarea unuia dintre principiile fundamentale în domeniul protecției mediului ambiant ”poluatorul plătește”. În temeiul datelor obținute în cadrul SNMGICA va fi posibilă identificarea agenților economici, în rezultatul activității cărora are loc poluarea aerului.

Proiectul legii privind calitatea aerului atmosferic vine să înlocuiască Legea privind protecția aerului atmosferic, adoptată în 1997. Acesta este constituit din nouă capitole (43 articole) și opt anexe.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Mai mulți milionari în Moldova/Oamenii economisesc lumina și apa/Transnistria va plăti pentru caviar

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Președintele APG acuză „Teleradio-Moldova” de cenzură
— Repetiție cu tehnică militară pentru parada din 27 august
— Alcoolul, tutunul și caviarul aduse de firmele din Transnistria, taxate din septembrie
— Limbaj mimico-gestual și ore adaptate pentru copiii cu CES din Transnistria
— Două fenomene astronomice spectaculoase în aceeași zi
— Președintele APG are un nou consilier: coleg de partid cu Cavcaliuc
— Romanowski nu ar fi intrat în Moldova prin punctele oficiale de frontieră
— „Restart în Educație”, amânată cu un an la Chișinău, Bălți și în Găgăuzia
— Cum ar fi putut Taburceanu să restituie banii către „Moldatsa”?
— Un cetățean străin bănuit de organizarea unui omor, extrădat din Moldova
— Seceta pune presiune și pe lacul Stânca-Costești
— Tot mai mulți milionari în Moldova: majoritatea sunt bărbați
— Accident în lanț pe viaduct: cinci mașini au fost implicate
— Uzun cere deputaților de la Comrat să amâne decizia privind alegerea bașcanului
— „Energocom” a achiziționat în totalitate gazul necesar pentru iarnă
— Tranzitul cerealelor ucrainene va lovi în exporturile moldovenești?
— Două parcări noi la „Moldexpo”: 150 de locuri și tarif de până la 40 de lei pe oră
— Imobile, vacanțe și bani nedeclarați: 52 de influenceri, în vizorul Fiscului
— Ciochină contestă la CSJ condamnarea pentru accidentul de la Boldurești
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: