IGSU

În orașul Dondușeni, angajații IGSU au intervenit pentru a salva o femeie de 66 de ani, care a căzut într-o fântână 

În orașul Dondușeni, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a salva o femeie de 66 de ani, care a căzut într-o fântână. 

Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 9 mai. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că o femeie se afla într-o fântână părăsită la o adâncime de circa 8 m. Operațiunea de extragere a durat aproximativ 15 minute. Femeia a fost preluată de serviciul asistență medicală urgentă pentru a primi îngrijiri medicale.

Menționăm că în ultimele 24 de ore salvatorii IGSU au intervenit în 29 situații de risc.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Bani de la stat, după alegeri: PAS primește 1,6 milioane de lei, iar socialiștii – de 3 ori mai puțin (DOC)

Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) va primi, în noiembrie și decembrie, aproape 1,6 milioane de lei de la stat pentru voturile obținute la alegerile parlamentare din septembrie. Formațiunea este urmată de socialiști, care vor ridica aproape 500 de mii de lei, timp de două luni, și comuniștii – care vor beneficia de alocații de la stat în mărime de aproape 235 de mii de lei.

PAS, PSRM și PCRM este urmat de Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi. Formațiunea va beneficia de peste 195 de mii de lei de la stat pentru performanțele înregistrate la scrutinul parlamentar.

MAN – partidul primarului Ion Ceban, care a participat la alegeri în cadrul Blocului „Alternativa” – va primi peste 125 de mii de lei din bugetul de stat, în noiembrie și decembrie, iar colegul său de bloc, Ion Chicu, care conduce PDCM – aproape 73 de mii de lei.

Liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, deputatul neafiliat Vasile Tarlev, care a candidat pe lista Blocului „Patriotic”, va rămâne, însă, fără peste 29 de mii de lei. Fără peste 177 de mii de lei va rămâne și partidul condus de Vasile Costiuc, iar cel condus de Mark Tkaciuk – fără aproape 50 de mii de lei. Asta după ce CEC a decis să suspende plata alocațiilor de la bugetul de stat prin derogare de la lege.

Reamintim, CEC a decis, pe 6 noiembrie, că partidele politice și blocurile electorale care au participat la alegerile parlamentare din 28 septembrie vor primi aproape un leu de la stat pentru fiecare vot valabil obținut. Totodată, pentru fiecare femeie aleasă în urma scrutinului, formațiunile vor primi o alocație suplimentară de circa 10.500 de lei, iar pentru fiecare tânăr ales – 21.580 de lei.

În total, pentru lunile noiembrie și decembrie 2025, în contul formațiunilor politice care au participat la alegeri, din bugetul de stat, vor ajunge peste 3,1 milioane de lei.

4198_anexe


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: