Facebook/Alexandru Pînzari

În premieră, un tânăr din Republica Moldova a fost admis la Colegiul Forțelor Aeriene Regale Britanice

Alexandru Prodan este primul ofițer moldovean care a fost admis la Colegiul Forțelor Aeriene Regale Britanice Cranwell, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Despre acest lucru a anunțat ministrul Apărării Alexandru Pînzari, pe pagina sa de Facebook.

Alexandru Prodan a fost acceptat la cursul de pregătire inițială pentru ofițeri la Royal Air Force College Cranwell, cu durata de 24 de săptămâni. Acesta a acumulat cel mai mare punctaj la testul de cunoaștere a limbii engleze dintre absolvenții promoției 2020 a AMFA, dar și în rezultatul unui interviu cu atașatul militar britanic, cu sediul la Chişinău, comandant de escadrilă Rob Hall, care este și el absolvent al aceleiași instituții de învățământ.

„Sunt mândru de fiecare dată când militarii noștri ajung să studieze în cele mai prestigioase școli militare de peste hotare! Alexandru a demonstrat că se poate și îl așteptăm în Armata Națională să-și împărtășească experiența trăită acolo, într-o instituție a căror absolvenți au devenit personalități notorii în întreaga lume. Până atunci, însă, sunt sigur că ofițerul va demonstra că în Armata Națională avem tineri demni, deschiși spre inovație și creștere profesională”, a scris Pînzari.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2896418483937560&id=1733241403588613

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vladimir Vivici | NewsMaker.md

VIDEO Putem apăra democrația în Moldova fără limitarea drepturilor? Interviu NM cu Claus Neukirch, Consiliul EuropeiEXCLUSIV

Cum le poate fi explicată mai clar cetățenilor desființarea raioanelor din Moldova? Unde este granița dintre protecția împotriva ingerințelor Rusiei și restrângerea libertății de exprimare? Reforma justiției a ajuns într-adevăr într-un impas sau ne așteptăm ca rezultatele să apară prea repede? Am aflat răspunsurile de la Claus Neukirch, director pentru coordonarea programelor în cadrul Consiliului Europei. Într-un interviu acordat jurnalistei NewsMaker Olga Gnatcova, oficialul a vorbit despre reformele dificile și dilemele cu care se confruntă Moldova în drumul spre Uniunea Europeană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: