bragazeta.ru

În Rusia se desfășoară concursul celui mai bun buncăr. Vor fi acordate premii pentru trei categorii

În orașul Breansk din Rusia a fost anunțat un concurs pentru cel mai bun adăpost anti-aerian. Portalul Novaya Gazeta informează, cu referire la presa locală, că o decizie în acest sens a fost semnată de primarul orașului, Alexandr Makarov.

Concursul va include trei categorii: buncăre cu o capacitate de până la 150 de oameni, până la 600 și mai mult. În cadrul fiecărei categorii vor fi acordate trei premii. Potrivit autorităților locale, unul dintre scopurile concursului este „de a depista mijloace eficiente de utilizare a fondului de echipamente de protecție în condiții de pace”.

Buncărele vor fi evaluate în funcție de 92 de categorii, inclusiv cât sunt de ermetice și rezistente și cât de bine funcționează sistemul de aerisire.

Anterior, un concurs similar a anunțat administrația din Nijnii Novgorod. Ideea desfășurării acestor concursuri aparține Departamentului pentru Situații Excepționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: