Facebook/Володимир Зеленський

Încă o localitate din regiunea rusească Kursk a trecut sub controlul armatei ucrainene. Precizările lui Zelenski (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a comunicat că încă o localitate din regiunea Kursk, Federația Rusă, a trecut sub controlul armatei ucrainene. Informația a fost raportată în data de 22 august, după o întrevedere cu comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Alexandr Sîrski. Aceasta este a nouăzeci și patra localitate capturată în regiunea Kursk, potrivit informațiilor făcute publice de autoritățile din țara vecină. 

Am vizitat zona de frontieră a regiunii Sumî și am avut o întâlnire cu comandantul-șef Sîrski și șeful administrației militare din Sumî. Comandantul-șef a raportat cu privire la situația operațională în toate zonele operațiuni active, în special din cele mai dificile zone ale frontului. A raportat cu privire la măsurile luate pentru a consolida apărarea în direcțiile Torețk și Pokrovsk. În anumite raioane din regiunea Kursk, sub controlul Ucrainei se află încă o localitate”, a declarat Vladimir Zelenski.

El nu a precizat despre ce localitate este vorba și nici a câta la număr este. Totuși, în ultimul raport public al generalului-colonel Sîrski către Vladimir Zelenski, care datează din 20 august, acesta a menționat că Ucraina controlează 93 de localități din regiunea Kursk, care acoperă o suprafață de peste 1 260 km2.

Amintim că, din data de 6 august, armata ucraineană desfășoară o operațiune militară în regiunea Kursk, ca răspuns la invazia rusă. Pe lângă zeci de localități capturate, militarii ucraineni au distrus armament rusesc și au luat prizonieri sute de soldați ruși.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul a votat în prima lectură simplificarea amalgamării voluntare a localităților. Ce se schimbă

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care simplifică procesul de amalgamare voluntară a localităților, reducând birocrația și oferind comunităților mai multă flexibilitate în alegerea centrului administrativ și a denumirii noii unități administrativ-teritoriale. Printre modificările propuse se numără eliminarea limitei fixe de 25 de kilometri dintre localități, reducerea numărului de documente necesare și garantarea că serviciile publice rămân accesibile în localitate prin Centrele Unificate de Prestare a Serviciilor. De asemenea, nu vor fi organizate alegeri anticipate în localitățile amalgamate până la scrutinul local din 2027.

Până în prezent au fost finalizate două procese de amalgamare voluntară — în orașul Leova și în comuna Călinești din raionul Fălești — iar 298 de comunități și-au manifestat interesul pentru acest proces. Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua.

In sondaj IMAS, prezentat pe 8 aprilie și realizat la comanda Independent News România pe un eșantion de 1.111 respondenți, arată că cetățenii sunt sceptici față de reformă. Întrebați în ce măsură consideră necesară reducerea numărului de primării, 42% au răspuns „în foarte mică măsură sau deloc”, iar 22% — „în mică măsură”. Doar 7% sunt „în foarte mare măsură” de acord. Totodată, 9% au spus că nu au auzit deloc de reforma administrativă.

Referitor la renunțarea la raioane și trecerea la județe sau regiuni mai mari, 65% dintre respondenți sunt împotrivă, față de doar 24% care sunt de acord. În ceea ce privește satisfacția față de modul în care Guvernul gestionează reforma, 50% se declară nemulțumiți sau foarte nemulțumiți, față de 27% mulțumiți sau foarte mulțumiți.

Amintim că pe 8 aprilie Guvernul a lansat conceptul reformei administrației publice locale, care prevede comasarea primăriilor cu sub 3.000 de locuitori, reducerea raioanelor de la 32 la 10 și triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care se unesc voluntar. Despre reforma APL, NewsMaker a scris despre asta AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
    Nu mai sunt articole de afișat.
    0
    Sondaj standard

    Ți-a plăcut pluginul nostru?

    x
    x

    Spelling error report

    The following text will be sent to our editors: