Încă o țară europeană va interzice accesul minorilor la rețelele sociale

Olanda se alătură statelor care vor să limiteze accesul copiilor și adolescenților la rețelele sociale. Cele trei partide care formează noul guvern minoritar de la Haga – D66 (centrist), CDA (creștin-democrat) și VVD (liberal) – au propus ridicarea vârstei minime pentru utilizarea platformelor de socializare la 15 ani, la nivel european, trasnmite G4media.ro.

Potrivit planului de guvernare dezvăluit de Politico, partidele susțin introducerea unei „vârste minime europene aplicabile de 15 ani pentru utilizarea rețelelor sociale, cu verificarea vârstei tinerilor în condiții de confidențialitate, atâta timp cât platformele nu sunt suficient de sigure”. În prezent, legislația UE permite accesul la rețelele sociale de la vârsta de 13 ani.

Programul coaliției prevede și măsuri mai dure privind timpul petrecut în fața ecranelor, cu accent pe prevenție și îndrumare în materie de sănătate. De asemenea, sunt avute în vedere reguli mai stricte pentru utilizarea smartphone-urilor în școli, care ar putea obliga elevii să lase telefoanele acasă sau în dulapuri speciale.

Nu este prima dată când Olanda avansează astfel de idei. În iunie anul trecut, guvernul precedent a recomandat părinților să aștepte până la vârsta de 15 ani înainte de a le permite copiilor accesul la rețelele sociale.

Totuși, coaliția nu are majoritate în parlamentul olandez – deține 66 din cele 150 de mandate – și va trebui să obțină sprijin suplimentar pentru ca propunerea să fie adoptată.

Franța, Austria și Australia – exemple deja existente

În Franța, camera inferioară a parlamentului a adoptat recent un proiect de lege care interzice accesul la rețelele sociale pentru minorii sub 15 ani. Dacă va fi aprobat și de Senat, actul normativ ar putea intra în vigoare începând cu luna septembrie, Franța urmând să devină prima țară din UE care aplică o astfel de interdicție.

Austria pregătește, la rândul său, o lege care ar urma să interzică utilizarea rețelelor sociale de către copiii sub 14 ani. Potrivit guvernului de la Viena, obiectivul este ca măsura să fie implementată odată cu începerea anului școlar 2026–2027. Autoritățile austriece analizează mai multe variante tehnice pentru verificarea vârstei, inclusiv folosirea sistemului național de identitate digitală ID-Austria sau viitorul eID european.

La nivel global, Australia a deschis calea în decembrie anul trecut, când a interzis accesul minorilor sub 16 ani la mai multe platforme de socializare.

Dezbatere la nivel european

Subiectul este discutat tot mai intens și la nivelul UE. Parlamentul European a adoptat în noiembrie o rezoluție care propune interzicerea utilizării rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani și permiterea accesului de la 13 ani doar cu acordul explicit al părinților.

Oficialii europeni au confirmat că statele membre pot adopta astfel de măsuri naționale, însă implementarea și monitorizarea acestora vor fi atent urmărite de Comisia Europeană.

Pe fondul îngrijorărilor legate de sănătatea mintală a copiilor, dezinformare și impactul rețelelor sociale asupra democrației, tot mai multe guverne europene susțin că nu este vorba despre pedepsirea minorilor, ci despre protejarea lor într-un spațiu digital tot mai dificil de controlat.

Ce limite impune Republica Moldova

Subiectul impactului mediului digital asupra copiilor și adolescenților este discutat și în Republica Moldova. La conferința de presă de la început de an, președinta Maia Sandu a atras atenția asupra riscurilor tot mai mari pentru sănătatea mintală a tinerilor în era digitală.

Șefa statului a menționat existența unor studii care arată că adolescenții care petrec mai mult de trei ore pe zi pe platformele online au un risc dublu de a dezvolta simptome de depresie și anxietate, iar acest fenomen este în creștere. Potrivit unui studiu internațional, 43% dintre elevii din statele OECD resimt anxietate atunci când telefonul mobil nu se află în apropiere, iar performanțele lor la testele PISA sunt, în medie, cu nouă puncte mai scăzute.

„Noaptea devine tot mai mult timp de ecran. Viața reală, socială, cu prieteni, colegi, familie, cu mici conflicte sociale și cu dezvoltarea capacităților de soluționare și dialog, este treptat înlocuită de o viață în rețea, neautentică, fără prezență fizică și fără relații autentice. Mesajul meu este simplu: nu trebuie să dăm vina pe copii pentru lumea în care cresc. Adulții modelează mediul. Adulții stabilesc regulile. Este imperativ să punem un accent mai mare pe sănătatea copiilor”, a declarat Maia Sandu.

Președinta susține că Republica Moldova are nevoie de un program național de bunăstare mentală în era digitală și de siguranță online, care să fie coordonat sub egida Președinției, în parteneriat cu Guvernul, școlile, autoritățile locale și societatea civilă, dar și cu o implicare activă a părinților.

Totodată, președinta a evidențiat necesitatea introducerii igienei digitale în școli, prin sesiuni scurte, practice și repetate, cu protocoale clare pentru gestionarea incidentelor online și o delimitare clară a responsabilităților între școală și familie.

Printre soluțiile aflate în analiză se numără crearea unei linii naționale de asistență, lansarea unui chat anonim pentru adolescenți și dezvoltarea unor mecanisme de comunicare conectate cu instituțiile din domeniile sănătății, educației și protecției sociale. Aceste propuneri urmează să fie discutate și dezvoltate împreună cu actorii interesați, într-un proces amplu de consultare publică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

VIDEO Groapă cu scandal în scuarul catedralei: a intervenit poliția. Ceban acuză lipsa autorizației

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a acuzat Termoelectrica de săpături „fără autorizație de la Primărie” în Scuarul Catedralei. Între timp, el a prezentat un video în care a arătat că groapa săpată de Termoelectrica a fost acoperită, după ce a venit cu o asemenea solicitare către colegii săi. Totodată, Ceban a spus că autoritățile municipale se vor adresa la procuratură și în instanța de judecată. De cealaltă parte, directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, susține că în zona Scuarului s-a produs o avarie, fiind înregistrată o creștere a pierderilor de agent termic. Potrivit lui Razlovan, în prezent, partea centrală a orașului este alimentată printr-o conexiune alternativă, însă „soluția este temporară”. În context, Razlovan a spus că își dorește o conlucrare cu municipalitatea.

Ce a declarat primarul

În seara zilei de 29 septembrie, Ceban a declarat că Termoelectrica „a făcut săpături în Scuarul Catedralei fără autorizație de la Primărie”. Potrivit lui Ceban, acest lucru s-a întâmplat imediat după ce Primăria a finalizat lucrările de reparație în Scuar. „Așa se întâmplă la toate proiectele Primăriei. Noi reabilităm, trece puțin timp și Termoelectrica, instituție a Guvernului, invocă faptul că ar avea nevoie să intervină și să sape. Plus la toate, mai și dezinformează oamenii și le spun că nu vor avea căldură sau apă caldă și îi mai și deconectează. (…) Anterior am spus că toate solicitările vor fi examinate, iar ei au început lucrările fără acte permisive”, a adăugat primarul, menționând că a solicitat colegilor săi „să fie restabilită zona”.

Pe 30 septembrie, Ceban a prezentat un video în care a arătat că groapa săpată de Termoelectrica a fost acoperită. Potrivit imaginilor, la fața locului a ajuns și poliția. „Este vorba de Parcul Catedralei, de centrul istoric, unde, pentru o simplă intervenție, noi, ca primărie și autoritate locală, trebuie să mergem de zeci de ori la Guvern și Ministerul Culturii pentru o foiță. Atunci când am intervenit pentru a repara trotuare în centrul istoric, mai exact pe strada Mateevici, cei de la guvernare au deschis și dosare penale. Cei de la Termoelectrica au intrat ilegal, fără permisiuni, și au invocat că undeva ar fi câteva avarii”, a spus Ceban.

Totodată, edilul a spus că autoritățile municipale vor depune „demersul și toate actele la Procuratură”. „La fel, va fi înaintată acțiunea în instanța de judecată. Iar pentru intervenția ilegală pe terenuri municipale vor fi prezentate și note spre plată”, a adăugat acesta.

Reacția Termoelectrica

Directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, a declarat că lucrările au început după ce, pe 9 septembrie, în partea centrală a orașului a fost înregistrată o creștere a pierderilor de agent termic, până la aproximativ 10 metri cubi pe oră. „Verificările efectuate au permis determinarea zonei defecțiunii și, în ziua următoare, a locului aproximativ al acesteia. La 11 septembrie au fost aplicate măsuri de izolare a porțiunii afectate, pentru reducerea pierderilor și menținerea alimentării consumatorilor. La 15 septembrie, întreprinderea a solicitat permisul pentru executarea lucrărilor de excavare necesare remedierii”, a adăugat Razlovan în contextul lucrărilor din Scuarul Catedralei.

Potrivit lui Razlovan, în prezent, partea centrală a orașului este alimentată printr-o conexiune alternativă. „Soluția este însă temporară: reduce pierderile, dar nu înlătură defecțiunea și nu poate asigura alimentarea corespunzătoare pe durata sezonului de încălzire. (…) Odată cu scăderea temperaturilor, necesarul de căldură va crește. Rețeaua trebuie să fie pregătită să răspundă acestui necesar. Amânarea reparației ar menține riscul unor probleme de alimentare tocmai în perioada în care oamenii depind cel mai mult de serviciul nostru. În zona de risc se află consumatorii de pe strada Dosoftei, în perimetrul Bănulescu-Bodoni–Mihai Viteazul, și de pe strada Bănulescu-Bodoni, în perimetrul Dosoftei–București”, a comunicat Razlovan.

Directorul general al „Termoelectrica” a mai spus că lucrările de remediere pot fi executate în patru zile, „dacă sunt asigurate accesul și condițiile necesare desfășurării lor fără întreruperi”. „Termenul-limită indicat pentru restabilirea rețelei este 15 octombrie, înainte de începutul sezonului de încălzire. Pentru respectarea acestui calendar, avem nevoie de coordonare operativă. Orice blocaj nejustificat sau impediment artificial poate prelungi intervenția și, implicit, disconfortul pentru locuitori. (…) Măsurile provizorii au redus pierderile, însă repararea rețelei rămâne necesară. (…) Ne dorim o conlucrare constructivă cu municipalitatea, în beneficiul oamenilor. (…) Obiectivul nostru este să înlăturăm defecțiunea în termenul tehnic necesar și să pregătim rețeaua pentru sezonul rece”, a comunicat Razlovan.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: