IGSU

Incendiu într-o gospădărie din orașul Cahul. Un bărbat a murit până la sosirea pompierilor

Un bărbat în vârstă de 74 de ani din orașul Cahul și-a pierdut viața, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Cazul a fost raportat la ora 23:59, pe 19 decembrie.

Potrivit primelor informații, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie particulară de pe strada Eroilor din Cahul. La fața locului au fost trimise două echipaje de intervenție. Pompierii au stabilit că ard bunurile materiale în interiorul unei camere.

În procesul intervenției, a fost depistat cadavrul stăpânului locuinței. Incendiul a fost lichidat la ora 01:08. Potrivit pompierilor, cel mai probabil, arderea a pornit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei de încălzit.

Circumstanțele finale urmează a fi stabilite de către specialiști. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează populația despre riscul utilizării sobelor cu încălcarea regulilor antiincendiare.

Pompierii îndeamnă oamenii să fie foarte atenți la exploatarea surselor de încălzire, să nu le supraîncălzească și să stingă focul din sobă pe timp de noapte. În caz de situații de risc, oamenii pot apela la serviciul 112.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 24 situații de risc.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un adolescent, lovit mortal de o mașină la Briceni. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un adolescent a murit după ce a fost lovit de o mașină la ieșirea din satul Corjeuți, raionul Briceni, în seara de 21 septembrie. Șoferul vehiculului implicat a părăsit locul accidentului și este căutat de oamenii legii. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit IGP, preliminar, un automobil de model Volkswagen a lovit minorul, cu vârsta estimativă de 14-15 ani, care se deplasa cu o trotinetă. În urma impactului, mașina a ieșit de pe traseu și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.

Adolescentul a decedat la fața locului înainte de sosirea echipajului medical.

Șoferul a părăsit locul accidentului, abandonând automobilul implicat. La această oră, oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea acestuia.

Pe caz a fost inițiat un proces penal.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de anchetatori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: