Imagine simbol

Indemnizații lunare de 3 mii de lei pentru tinerii care se angajează în Moldova: domeniile susținute de stat

Tinerii de până la 35 de ani care se angajează pentru prima dată cu normă întreagă în industrii de importanță strategică ar putea beneficia de o indemnizație lunară neimpozabilă de 3.000 de lei, timp de până la 12 luni. Măsura face parte din noul Program național lansat astăzi de Guvern, care are drept scop stimularea angajării în sectoare-cheie ale economiei și integrarea profesională a tinerilor.

„Este vorba despre o indemnizație neimpozabilă, suplimentară la salariu. Este o măsură menită să stimuleze angajarea tinerilor, să-i rețină aici în țară și, în același timp, să încurajeze angajatorii să angajeze tineri la începutul carierei să acumuleze experiența necesară și să devină pe viitor cât mai productivi”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Sprijinul financiar va fi acordat tinerilor sub 35 de ani, angajați în domenii considerate esențiale pentru dezvoltarea economică a țării, precum industria electronică, farmaceutică, chimică, constructoare de mașini, textilă, alimentară, a materialelor de construcții și industriile creative.

Programul se va derula integral în format digital, prin platformele guvernamentale EVO, MConnect, MPass și MPay, pentru a asigura un proces simplu, eficient și transparent.

Pentru ultimele două trimestre din 2025, impactul bugetar estimat este de aproximativ 58,5 milioane lei, iar pe termen mediu (2027–2030), programul va fi extins la 9.000 de beneficiari anual, generând un randament economic estimat de 1,7 lei venituri suplimentare pentru fiecare leu investit.

Programul vizează, printre altele, domenii precum producția de energie, IT-ul și ingineria.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexandru Versinin

Alexandr Verșinin, inclus în baza de date „Mirotvoreț”. Reacția deputatului „Democrația Acasă”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Alexandr Verșinin, a fost inclus în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvoreț”, care îl acuză de răspândirea narațiunilor propagandei ruse și de acțiuni îndreptate împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și Uniunii Europene. Parlamentarul respinge acuzațiile și susține că includerea sa în listă are legătură cu declarațiile sale publice.

Pe site-ul „Mirotvoreț” se menționează că Alexandr Verșinin ar fi participat „la acte de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, la răspândirea narațiunilor propagandei ruse și la acțiuni de propagandă rusească împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și UE”.

În reacție, parlamentarul a menționat că a fost inclus în baza de date „Mirotvoreț” din cauza declarațiilor sale. „Nu știam că dacă afirmi că granița cu Ucraina trebuie securizată, pentru ca pe acolo trec drogurile este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Nu știam că afirmația referitor la nivelul apei de pe Nistru și catastrofa ecologică este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Iar dacă presa de propagandă de la Kremlin preia o declarație, devii automat „putinist””, a spus el.

Verșinin și-a mai exprimat nemulțumirea față de faptul că a ajuns în aceeași bază de date cu Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, care a fost inclus anterior.

Eu prefer o regulă ceva mai plictisitoare: discutăm afirmațiile, verificăm faptele și apoi tragem concluziile. Nu invers. Dar recunosc: „pro-ăvropeni, Ru-ropeni” sună mai spectaculos decât o verificare serioasă a faptelor”, a adăugat deputatul „Democrația Acasă”.

Amintim că site-ul „Mirotvoreț” a fost creat în Ucraina în 2014. Portalul publică date cu caracter personal despre persoane pe care autorii săi le consideră implicate în acțiuni „împotriva securității naționale a Ucrainei”. În baza de date figurează inclusiv mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova.

În decembrie 2023, în baza de date a fost inclusă și Marina Tauber, fostă vicepreședintă a ex-Partidului „ȘOR”. Potrivit informațiilor publicate pe site, aceasta ar fi „manipulat informații de interes public”, „participat la destabilizarea vieții social-politice a țării” și „răspândit narațiuni ale propagandei de la Kremlin”. În baza de date „Mirotvoreț” au mai fost incluși oligarhul fugar Ilan Șor, fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și foștii președinți ai Republicii Moldova Vladimir Voronin și Igor Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: