tribuna.md

„Informaţia apărută nu corespunde realităţii”. Reacția companiei „Trans-Oil Group” la declarațiile președintelui Igor Dodon

Compania „Trans-Oil Group”, controlată de omul de afaceri Vaja Jhashi, a infirmat informațiile lansate de președintele Igor Dodon, potrivit cărora proprietarul holdingului ar avea dublă identitate. O adresare în acest sens a fost publicat pe site-ul tribuna.md, astăzi, 7 februarie.

„Vă asigurăm că informaţia apărută nu corespunde realităţii şi reprezintă un fals grosolan. Cei care au lansat-o în spaţiul public nici măcar nu au verificat dacă coincid astfel de date elementare ca grupa sanguină. Vaja Jhashi are grupa sanguină I, pe când în hârtia în care se scrie despre a doua sa presupusă identitate figurează grupa II”, se anunță în comunicatul companiei.

„Domnule preşedinte, noi admitem că acei ce se ocupă de investigarea chestiunilor ce ţin de a doua identitate nu au manifestat profesionalismul necesar sau intenţionat au indus în eroare conducerea ţării şi opinia publică”, mai scrie compania „Trans-Oil Group”.

De asemenea, aceștia au solicitat șefului statului demararea unei investigaţii suplimentare în ceea ce ţine de presupusa a doua identitate a proprietarului holdingului „Trans-Oil Group”.

Amintim că astăzi, Igor Dodon a anunțat că a doua persoană care a obținut ilegal dubla identitate a Republicii Moldova este omul de afaceri Vaja Jhashi. Potrivit șefului statului, aceste informații i-au fost furnizate de către Serviciul de Informații și Securitate.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Secțiile de votare s-au închis în Găgăuzia. Pragul de participare a fost atins în 34 dintre cele 35 de circumscripții⚡️⚡️⚡️

Peste 48.000 de alegători au votat la alegerile regionale din Găgăuzia, pe 15 noiembrie. La închiderea secțiilor de votare, la ora 21:00, prezența la urne era de 37,6%. Pragul minim de participare a fost astfel atins, iar scrutinul poate fi declarat valabil.

În total, au votat 48.749 de persoane, dintre care 383 pe listele suplimentare.

Aproape unul din patru votanți avea între 66 și 75 de ani. Aceasta a fost cea mai numeroasă grupă de vârstă la urne. Tinerii de 18–25 de ani au reprezentat puțin peste 6% dintre cei care au votat.

Potrivit CEC, pragul minim de participare – de o pătrime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, necesar pentru declararea valabilității alegerilor – a fost atins în 34 dintre cele 35 de circumscripții electorale. Excepție face circumscripția electorală Baurci, unde prezența la votare a fost sub acest prag (24,60%). Cea mai ridicată prezență la vot la alegerile din Găgăuzia a fost înregistrată în circumscripția Bugeac – 58,78%.

Reamintim, după mai bine de un an de blocaje electorale, locuitorii autonomiei au fost chemați la urne pe 15 noiembrie să aleagă deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și viitorul bașcan.

Pentru cele 35 de mandate de deputat au candidat 132 de persoane. Dintre acestea, 42 au fost desemnate de partide politice, iar 90 au candidat independent. În fiecare circumscripție uninominală va fi ales câte un deputat.

În cursa pentru funcția de bașcan s-au înscris opt candidați: Fiodor Găgăuz, Alexandr Stoianoglo, Corneliu Dudnic, Ivan Kîlcic, Piotr Vlah, Ivanna Koksal, Serghei Anastasov și Oleg Garizan.

Poliția și Promo-LEX au semnalat mai multe incidente în ziua votului. La Comrat și Ceadîr-Lunga, polițiștii au identificat mai multe persoane care ar fi transportat ilegal alegători la secțiile de votare cu mașini și microbuze. Poliția verifică dacă a fost încălcată legislația electorală.

Promo-LEX a raportat, la rândul său, că, în timpul votării cu urna mobilă, fiul unei alegătoare a votat în locul mamei sale. Într-un alt caz semnalat de observatori, mai multe persoane au intrat în aceeași cabină de vot.

Precizăm că atât candidatul pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, cât și pentru funcția de guvernator (bașcan) al Găgăuziei, se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de două săptămâni se organizează al doilea tur cu doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: