startupers.sk

Instagram și Facebook ar putea fi închise în Europa. Anunțul făcut de Mark Zuckerberg

Meta, compania mamă a Facebook, ar putea renunța la Facebook și Instagram în Europa, dacă autoritățile nu vor permite Meta să transfere și să proceseze datele utilizatorilor europeni pe serverele din SUA. Informația a fost publicată în raportul anual trimis de Meta către SEC, insituția americană care reglementează tranzacțiile pe bursele din SUA.

Principala problemă a Meta se referă la transferurile de date transatlantice, acestea fiind reglementate printr-un așa-zis ”Scut al Securității Datelor Personale” (”Privacy Shield”). Actualele reglementări, care permit transferul de date vizat de Facebook, sunt examinate minuțios de autoritățile europene, nefiind exclusă apariția anumitor interdicții, comunică wall-street.ro.

Meta, compania condusă de Mark Zuckerberg avertizează că dacă nu se adoptă un nou pachet legislativ care să permită în continuare transferarea și procesarea datelor pe serverele din SUA, compania ”probabil” nu va mai putea să oferte multe dintre ”cele mai semnificative produse și servicii”, inclusiv Facebook și Instagram în Uniunea Europeană.

Pentru Meta este extrem de important să se poată folosi de datele utilizatorilor din diverse regiuni pentru a-i putea ținti cu publicitate și reclame personalizate.

Meta se folosea anterior de reglementările prevăzute de ”Privacy Shield” pentru a face transferuri de date, însă Curtea Europeană de Justiție a anulat prevederile în iulie 2020 din cauza unor încălcări ale legilor privind protecția datelor. De atunci, SUA și UE au anunțat că lucrează la un nou cadru legislativ.

Contactați de CityAM.com, reprezentanții Meta nu au confirmat dar nici nu au infirmat posibilitatea ca Facebook și Instagram să nu mai existe în Europa. ”Lipsa unui cadru legislativ care să asigure transferul de date ar afecta economia și creșterea afacerilor bazate pe date în UE, într-o perioadă în care ne revenim după pandemia COVID-19”, au declarat oficialii Meta.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

„Începutul tradiției noastre”: nouă producători de vin de casă, premiați la concursul „Polobocul de Aur”

Nouă producători de vinuri de casă au fost desemnați câștigători ai celei de-a XXIV-a ediții a concursului „Polobocul de Aur”. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Naționale a Vinului 2026.

La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. În mesajul adresat producătorilor, ministrul a subliniat rolul vinului de casă în păstrarea tradițiilor vitivinicole și promovarea imaginii Republicii Moldova.

„Acolo rămâne, de fapt, începutul tradiției noastre și ar fi un reper important din această piață. Noi trebuie să ne bucurăm în continuare, dar cel mai important este să promovăm și mai mult imaginea Republicii Moldova, inclusiv prin termenul vinului de casă”, a declarat Osmochescu.

Concursul „Polobocul de Aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. În cadrul ediției din acest an au fost desemnați câștigători la opt categorii:

  • Cel mai bun vin alb – Vitis Vinifera: Nicli Vasile din Congaz, pentru Pinot Gris, și Șpac Sergiu din Peticeni, raionul Călărași, pentru Fetească Regală;
  • Cel mai bun vin alb – soiuri hibride și Vitis labrusca: Suruceanu Valeriu din Cojușna, pentru cupajul Niagara/Cuderca;
  • Cel mai bun vin rose: Pogor Temofei din Văsieni, raionul Ialoveni, pentru Busuioacă;
  • Cel mai bun vin roșu – Vitis Vinifera: Sarandi Ion din Avdarma, Comrat, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin roșu – soiuri hibride și Vitis labrusca: Sîrtmaci Grigore din Vulcănești, pentru Zaibel;
  • Cel mai bun vin roșu maturat: Șeptelici Tudor din Ungheni, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin licoros alb: Belioglo Iurie din Cazaclia, pentru Muscat Ottonel;
  • Cel mai bun vin licoros roșu: Pojoga Gheorghe din Ciuciuleni, raionul Hîncești, pentru Cabernet.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: