unica.md

Întârzie pensiile rusești în Transnistria. Krasnoselski: „Nu depinde de noi”

Beneficiarii de pensii din Federația Rusă care locuiesc în regiunea transnistreană nu și-au primit plățile pentru luna ianuarie. Liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski, a publicat un comentariu prin care subliniază că nu depinde Tiraspol când vor ajunge banii.

„Locuitorii Transnistriei, beneficiari de pensii rusești, sunt îngrijorați și își pun întrebări justificate cu privire la întârzierea plăților pentru ianuarie. Nu depinde nimic de serviciile de profil ale părții transnistrene în această situație. Sursele deocamdată nu au ajuns în republică. Eu personal și structurile responsabile monitorizăm subiectul și ținem legătura cu instituțiile competente ruse, pentru a grăbi la maximum decizia”, a menționat Krasnoselski.

Potrivit estimărilor, 20% din pensionarii din Transnistria primesc pensie din Federația Rusă.

În același timp, conform datelor publicate pe 20 ianuarie de Biroul pentru reintegrare, mai mult de 351 de mii de locuitori din regiunea transnistreană au cetățenia Republicii Moldova și peste 360 de mii figurează în Registrul de stat al populației.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stirileprotv.ro

Motorina s-a scumpit cu aproape un leu în doar trei zile. Cât vor costa carburanții vineri, 21 august

Motorina continuă să se scumpească în Republica Moldova. Pe 21 august, prețul maxim la pompă va ajunge la 32,72 lei pentru un litru, după o nouă majorare de 35 de bani. Astfel, în doar trei zile, motorina s-a scumpit cu aproape un leu.

Potrivit ANRE, un litru de motorină va putea fi vândut vineri cu cel mult 32,72 lei.

Și benzina se scumpește. Prețul maxim pentru un litru de benzină A95 va fi de 30,62 lei, cu 25 de bani mai mult decât în prezent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: