dpsu.gov.ua

Interdicția rămâne în vigoare. Kievul a refuzat să amâne restricțiile pentru mașinile cu numere transnistrene

Intenția Kievului de a restricționa intrarea pe teritoriul Ucrainei a mașinilor cu numere transnistrene rămâne în vigoare și va fi implementată din 1 septembrie. Un comunicat de presă în acest sens a fost publicat, pe 31 august, de Serviciul de Grăniceri al Ucrainei. Solicitarea Guvernului de la Chișinău, privind amânarea interdicției până pe 10 ianuarie 2022, a fost respinsă. 

Din 1 septembrie, pe teritoriul Ucrainei vor putea intra doar mașinile cu plăcuțe de înmatriculare neutre sau înregistrate conform legislației moldovenești.

„În ceea ce privește mijloacele de transport din regiunea transnistreană a Moldovei cu alte numere de înregistrare, va intra în vigoare interdicția traversării frontierei de stat pentru intrarea în Ucraina și/sau tranzitarea teritoriului Ucrainei”, se arată în declarația Serviciului de Grăniceri al Ucrainei.

De asemenea, în comunicat se arată că autoritățile moldovenești au fost înștiințate cu privire la decizie.

Amintim că, în dimineața de 31 august, Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că a solicitat, repetat, amânarea restricțiilor până pe 10 ianuarie 2022, întrucât doar 5% din numărul total al autovehiculelor din regiunea transnistreană au fost înmatriculate cu plăci neutre.

Zilele trecute, Serviciul Vamal Odesa a anunțat că Ucraina a amânat până anul viitor obligația pentru șoferii din regiunea transnistreană de a avea numere de înmatriculare neutre, pentru a putea merge în statul vecin. Ulterior, Serviciul Vamal al Ucrainei a dezmințit informația.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Funcționar din Primăria Durlești, reținut după ce a provocat un accident: se afla în stare de ebrietate (VIDEO)

Un funcționar din cadrul Primăriei Durlești a fost reținut în seara zilei de 21 august, după ce a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Bărbatul deține o funcție de demnitate publică în cadrul primăriei din aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, preliminar, un automobil de marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, a tamponat o Toyota parcată.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul deține o funcție publică în cadrul Primăriei Durlești. Totodată, cu o zi înainte de producerea accidentului, acesta a fost documentat de polițiștii din Chișinău pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.

Automobilul Audi a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Conform informațiilor din spațiul public, șoferul vizat ar fi Tudor Bucșan, consilier independent din Durlești. Acesta a fost surprins consumând whisky la ședința Consiliului Local din 21 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: