Игорь Чекан / NewsMaker

Interviu NM: Care este poziția ambasadorului Ucrainei Marko Șevcenko față de neutralitatea Republicii Moldova?

Ucraina respectă neutralitatea Republicii Moldova și este gata să o susțină. În condițiile actuale, pentru autoritățile Republicii Moldova aceasta este, probabil, unica „cale posibilă” pe care o pot urma. Declarațiile aparțin ambasadorului Ucrainei în Moldova Marko Șevcenko, într-un interviu NM.

„Singurul lucru, este important să distingem întotdeauna foarte clar unde se termină neutralitatea și unde începe ajutorul inamicului. Țara agresor care face obiectul unor sancțiuni internaționale severe, are o mare dorință de a folosi platforme neutre pentru, de exemplu, retragerea sau eludarea sancțiunilor impuse acesteia. Vorbim de fluxuri financiare, de contrabandă cu produse sau materiale critice pentru aceasta, deplasări ale cetățenilor sub sancțiuni și folosirea de documente false. Și ne amintim de sabotorii ruși Petrov și Bashirov. Unul dintre ei a folosit un pașaport moldovenesc fals pe numele lui Nicolae Popa. Ne amintim povestea Landromatului. Adică aici sunt legături bine stabilite, oameni, agenți economici care au participat la toate acestea”, a spus ambasadorul.

Totodată, Marco Șevcenco a confirmat că știe despre faptul că liderii informali de la Tiraspol Vadim Krasnoselski și Victor Gușan dețin cetățenia Ucrainei, însă nu cunoaște când au primit-o/

„Am auzit despre asta, nu știu despre ani. Dar am auzit că au cetățenie, da. Știți că politica pe timp de pace este diferită de politica pe timp de război. Nu sunt pregătit să spun dacă au obținut aceste pașapoarte legal sau ilegal, dacă sunt reale sau false. Cred că după victorie va trebui să vorbim și despre acest subiect”, a precizat ambasadorul.

Interviul integral cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova îl puteți citi AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Seceta face ravagii în Ștefan Vodă. Culturile de porumb și floarea-soarelui, „grav afectate”: „Avem o situație critică”

Starea culturilor de grupa a doua – în special porumbul și floarea-soarelui – este una „critică”, a constatat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban, în urma unei vizite efectuate pe terenurile agricole din raionul Ștefan Vodă. Potrivit oficialului, lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate din ultimele luni „au afectat grav culturile”, punând în pericol recolta din acest an.

Secretarul de stat a vizitat mai multe terenuri din satele Crocmaz, Cioburciu și Slobozia, unde a discutat cu fermierii despre dificultățile cu care se confruntă.

„Am venit astăzi în Ștefan Vodă pentru a vedea personal care este situația din teren și pentru a discuta cu fermierii despre dificultățile cu care se confruntă. Este clar că avem de-a face cu o situație critică”, a declarat Vasile Șarban.

Potrivit acestuia, deși în seara zilei precedente au fost înregistrate cantități reduse de ploaie, acestea nu au fost suficiente pentru a salva culturile.

„O bună parte a suprafețelor cultivate cu porumb este deja compromisă, iar în cazul florii-soarelui, plantele sunt într-o fază avansată de dezvoltare, cu calatidiile subdezvoltate, ceea ce afectează grav potențialul de producție. Dacă în perioada imediat următoare nu vor fi înregistrate precipitații semnificative, se așteaptă pierderi considerabile la ambele culturi”, susține oficialul.

Un exemplu relevant este gospodăria „Ecoalimentprim”, care administrează 1050 de hectare cultivate cu culturi de câmp. Fermierii de aici spun că au nevoie urgentă de investiții în sisteme moderne de irigație pentru a putea face față secetei.

De asemenea, din cauza secetei, sunt afectate și plantațiile de prun, chiar și pentru recolta deja diminuată în urma înghețurilor târzii din primăvară.

În context, Vasile Șarban a subliniat importanța accelerării proiectelor de reabilitare a infrastructurii de irigații și a aplicării tehnologiilor agricole adaptate noilor realități climatice.

„Fermierii încep să conștientizeze tot mai mult rolul esențial al acestor investiții, iar soluții precum tehnologia de conservare a solului No till, deși nu sunt miraculoase, oferă o anumită protecție culturilor în perioadele de secetă, menținând umiditatea în sol pentru o perioadă mai îndelungată. Dialogul cu fermierii, colectarea datelor privind pierderile și promovarea soluțiilor durabile vor rămâne priorități ale ministerului în gestionarea efectelor schimbărilor climatice asupra agriculturii naționale”, a subliniat secretarul de stat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: