Tudor Mardei | NewsMaker

Învățământul, dat peste cap de ninsoarea și viscolul puternic. Peste 360 de școli au fost închise, iar 20 desfășoară lecțiile în regim online

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că din cauza ninsorilor abundente din data de 26 noiembrie și a condițiilor meteo nefavorabile, 361 de instituții de învățământ primar, gimnazial și liceal și-au suspendat activitatea, ca urmare a deciziilor adoptate de autoritățile publice locale.

Potrivit sursei citate, cele mai multe dintre acestea – 151 la număr, sunt din municipiul Chișinău. La Anenii Noi au rămas închise astăzi 27 de școli, Basarabeasca – 8, Cahul – 9, Cantemir – 16, Căușeni – 19, Cimișlia – 3, Criuleni – 5, Dubăsari – 5, Hâncești – 2, Ialoveni – 10, Leova – 13, Orhei – 5, Rezina -10, Ștefan Vodă – 26, Taraclia – 17 și UTA Găgăuzia – 35.

MEC anunță că alte 20 de școli desfășoară lecțiile în regim online. În același timp, în cinci școli procesul didactic s-a desfășurat mixt, dat fiind faptul că unii elevi nu s-au putut deplasa cu transportul școlar, aceștia fiind conectați la ore online.

În total, din instituțiile care și-au sistat astăzi activitatea studiază un număr de peste 150 de mii de copii. Alți 3866 de copii au participat online la procesul educațional.

„Modul și orarul recuperării orelor va fi decis de organele locale/municipale de specialitate în comun cu administrația instituțiilor de învățământ. Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza activitatea instituțiilor în următoarele zile și va veni cu informații suplimentare”, anunță MEC.

În total, în Republica Moldova activează 1203 instituții de învățământ general.

Amintim că meteorologii au emis cod galben și portocaliul de vânt, ninsori și viscol, în totală țara, pe 25-26 noiembrie. În consecință, sute de automobile, autocare și ambulanțe au rămas blocate în nămeți. Mai multe curse avia au fost anulate sau amânate, iar drumurile au fost blocate. Pompierii și salvatorii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 182 de situații de urgență. Detalii – AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: