parlament.md

Investiții imobiliare nu doar la Trușeni, dar și în România: detalii noi despre afacerile puse pe roate de Alexandr Trubca în mandatul de deputat PAS

Investigația TV8 arată că Alexandr Trubca, care pe 10 iulie a anunțat că renunță la mandatul de deputat, este implicat în mai multe proiecte imobiliare. Pe lângă cele două proiecte din Trușeni, potrivit jurnaliștilor, investițiile imobiliare ale lui Alexandr Trubca s-au extins și în România.

Potrivit jurnaliștilor, în octombrie 2024, în plină febră a alegerilor prezidențiale și a referendumului pentru integrarea în UE, Trubca a fondat compania sub umbrela căreia a demarat proiectul imobiliar cu aproape 400 de apartamente, care urmează să fie construit în localitatea Trușeni, suburbie a capitalei.

Pentru acest proiect, Trubca și partenerii săi au achiziționat trei loturi, care ulterior au fost comasate. Un teren cu o suprafață de 15 ari a fost cumpărat de firma lui Trubca de la Dorel Apostol, consilier în fracțiunea MAN din Consiliul Local Trușeni. Fratele consilierului MAN din Trușeni, Vasile Apostol, a fost cel care a vândut celelalte două loturi. Vasile Apostol a declarat că, la momentul tranzacției, nu știa cine sunt beneficiarii firmelor cărora le-a vândut terenurile.

Firma lui Trubca deține 25% din terenul de 80 de ari din Trușeni, iar 12,5% aparțin companiei Optimum-VA, fondată de Viorel Barda, membru PAS și nașul de cununie al lui Trubca. Barda, fost deputat și actual șef al Direcției pentru Administrarea Clădirilor Guvernului, spune că a împrumutat bani pentru achiziție. Restul de 62,5% este deținut de Mariasig, administrată de Mihai Pop, familia căruia, potrivit jurnaliștilor, a fost cel mai mare sponsor al PAS în ultima campanie. Trubca a declarat că a împrumutat bani de la familia Pop. Mariasig a luat, la rândul său, un credit de peste 9 milioane de lei de la alte firme ale familiei pentru proiect.

Investigația jurnaliștilor prezintă și cronologia aprobării actelor pentru construcția complexului locativ de către Primăria Trușeni, condusă de o reprezentantă PAS. Cererea pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, necesar proiectului, a fost depusă pe 27 ianuarie 2025, iar la ședința din 19 februarie a Consiliului local Trușeni, unde majoritatea este deținută de PAS, documentul a fost aprobat.

Potrivit jurnaliștilor, pe terenul din Trușeni urmează să fie construit un complex locativ cu șapte blocuri, dezvoltat de compania Estate Invest Company, conectată la fostul deputat liberal Iurie Dîrda și administrată de Ion Magaliuc. Acesta a donat 160 de mii de lei campaniei PAS pentru parlamentare, iar Trubca a calificat situația drept o coincidență.

Jurnaliștii au adăugat că proiectul din Trușeni nu este singura investiție imobiliară a lui Trubca în localitate. Firma sa a cumpărat încă 34 de ari lângă pădure, unde pot fi construite doar case private, asociindu-se cu Roman Cojuhari, fost director al Agenției Proprietății Publice și coleg de partid. Cojuhari susține că banii pentru investiție au fost împrumutați de la părinți și cunoscuți. Aici, jurnaliștii susțin că Trubca s-a încurcat în declarații referitor la banii investiți.

Potrivit TV8, investițiile imobiliare ale lui Alexandr Trubca s-au extins și în România. Jurnaliștii menționează că, în scurt timp, Trubca urmează să primească cheile de la un apartament de peste 70 de metri pătrați care ar valora circa 140 de mii de euro. 

***

Amintim că, pe 10 iulie, Alexandr Trubca a anunțat că renunță la mandatul de deputat. Decizia a venit la câteva zile după ce acesta a anunțat că se pregătește un material jurnalistic despre activele și interesele sale și a oferit explicații în acest sens. Parlamentarul a susținut că toate acțiunile sale au fost legale și a declarat că este gata să prezinte documentele care îi confirmă afirmațiile. Trubca a respins orice acuzații privind un conflict de interese și a precizat că a solicitat Autorității Naționale de Integritate să verifice situația. 

Liderul PAS, Igor Grosu, a spus că a avut o discuție cu Trubca și că, dincolo de aspectele legale care urmează să fie clarificate, „este o problemă mare de moralitate”. „Este o situație când vii în politică din mediul de afaceri, spre exemplu, (…) și este cu totul altceva când vii în politică și devii om de afaceri de succes”, declara Grosu. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ANRE, după ce un deputat a chemat oamenii la protest: ședința de vineri nu vizează aprobarea tarifului la gaz

Solicitarea Energocom privind majorarea tarifului la gaz cu peste 6 lei este încă în examinare. După finalizarea procedurii, va fi publicat proiectul de hotărâre pentru consultări publice. Precizările au fost făcute pe 21 iulie de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a menționat că ședința instituției din 24 iulie nu vizează această cerere. Menționăm că în spațiul public s-a vehiculat că vineri, 24 iulie, va fi examinată solicitarea Energocom, iar deputatul Ion Chicu i-a îndemnat pe oameni să vină la sediul ANRE.

Reprezentanții ANRE au declarat că ședința din 24 iulie nu vizează aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale aplicabile consumatorilor finali. Pe ordinea de zi a ședinței se află proiectul de hotărâre privind aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către Energocom, în contextul îndeplinirii obligației de serviciu public de a asigura furnizarea de ultimă opțiune.

„Aprobarea prețurilor de ultimă opțiune reprezintă o procedură cu periodicitate lunară, efectuată încă din martie 2024, și are drept scop aprobarea prețurilor reglementate aplicate de furnizorul de ultimă opțiune pentru consumatorii care și-au pierdut furnizorul de gaze naturale și au dreptul să beneficieze, fără întrerupere, de serviciul de furnizare”, a adăugat instituția.

Potrivit ANRE, solicitarea Energocom din 15 iulie „se află în proces de examinare de către specialiștii instituției”.

„După finalizarea analizei, proiectul de hotărâre va fi publicat pentru consultări publice, în conformitate cu prevederile legale. În această etapă, consumatorii, reprezentanții societății civile și toate părțile interesate vor putea transmite propuneri și observații, care vor fi examinate înainte de adoptarea unei decizii. În contextul informațiilor apărute în spațiul public și al apelurilor la protest, ANRE face apel la responsabilitate și solicită tuturor celor implicați să facă distincția între proiectele de hotărâre aflate pe agenda instituției. Confundarea deliberată a unor proceduri diferite induce în eroare consumatorii și afectează corecta informare a opiniei publice”, a comunicat ANRE.

Precizăm că în spațiul public s-a vehiculat că pe 24 iulie va fi examinată solicitarea Energocom din 15 iulie, iar deputatul fracțiunii „Alternativa” și liderul „Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, Ion Chicu, i-a îndemnat pe oameni să vină la sediul ANRE. „Vreau să vă informez (…) că decizia de examinare a noului tarif la gaz, de 21 de lei, va fi examinată vineri, 24 iulie, la ANRE. (…) Veniți vineri 24 iulie, la sediul ANRE, și spuneți guvernării că nu mai acceptați asemenea abordare”, a comunicat Chicu, pe o rețea de socializare, pe 21 iulie.

***

Pe 15 iulie, Energocom a depus la ANRE o cerere prin care solicită majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali. Compania propune o creștere de peste 6,5 lei pentru un metru cub. Mai exact, aceasta cere ca tariful pentru consumatori să fie de 19 lei și 37 de bani fără TVA sau de 20,93 lei cu TVA inclus. În prezent, tariful este de 13,35 lei fără TVA și de 14,42 lei cu TVA inclus. Detalii AICI. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții companiei au declarat că majorarea este determinată de creșterea costurilor de achiziție a gazelor și de acumularea unui deficit de peste 106 milioane de lei. Detalii AICI.

Ultima modificare a tarifului a avut loc în februarie 2026. Atunci, prețul gazelor naturale a fost redus cu peste 2 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: